Karolin a fost aproape de moarte mai des decât majoritatea oamenilor. Câinele ei a salvat-o de fiecare dată
Un Labrador în vârstă de 5 ani a devenit erou pentru stăpâna sa, după ce i-a salvat viața de trei ori. Ari, câinele Karolinei Bartels din orășelul german Beedenbostel, a apăsat butonul de urgență din casă, alertând serviciile medicale atunci când stăpâna sa a leșinat.
Karolin știe ce înseamnă să fii aproape de moarte. Inima îi bate uneori de peste 400 de ori pe minut, mult prea rapid pentru a pompa sângele. În astfel de momente intervine defibrilatorul implantat în pieptul ei, scrie Bild.
Femeia nu s-a născut cu probleme cardiace, dar în 2014 a avut un accident rutier grav. A suferit un traumatism la torace, contuzie pulmonară și a ajuns în comă. "Se pare că inima a fost afectată în partea din spate, acolo unde impulsurile electrice controlează ritmul cardiac", explică ea. De atunci, inima ei nu mai bate regulat, iar riscul de moarte subită este constant. "Când sunt conștientă, simt o durere cumplită, ca și cum m-ar fi lovit un camion."
Ari a venit la Karolin când era pui și a fost dresat special să recunoască semnele fibrilației ventriculare. "Am pus tricoul meu într-o pungă și am exersat cu el. Eu miros diferit când am un episod cardiac", explică Karolin.
Câinele poate detecta scăderile de potasiu și magneziu din sângele stăpânei. Butoanele de urgență din casă sunt la înălțimea lui, astfel încât să poată chema ajutorul fie la comanda Karolinei, fie dacă aceasta leșină. Ari mai știe să latre și pentru a atrage atenția asupra stăpânei sale.
În 2018, Karolin a înființat un grup de sprijin în Wolfsburg pentru a ajuta alte persoane aflate în situații similare. Ea face parte și din consiliul Asociației Germane a Defibrilatoarelor (ICD). "Vreau să trăiesc viața, chiar dacă este diferită. Sunt recunoscătoare pentru asta", a mărturisit Karolin.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰