Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Formula 1, lider de audienţă cu Marele Premiu al Azerbaidjanului

Formula 1 a continuat ȋn acest weekend cu Marele Premiu al Azerbaidjanului, unde Oscar Piastri şi-a adjudecat trofeul. A fost a doua victorie a sezonului pentru pilotul McLaren, echipa sa şi a lui Lando Norris urcând pe primul loc în clasamentul constructorilor. Pe primul loc a fost ieri şi Antena 1, care s-a impus ca lider de audienţă cu difuzarea Marelui Premiu de pe circuitul de la Baku.

de Redactia Observator

la 16.09.2024 , 14:34

Formula 1, lider de audienţă cu Marele Premiu al Azerbaidjanului - Antena 1

Marele Premiu al Azerbaidjanului, difuzat ieri în direct la Antena 1, s-a impus ieri ca lider de audienţă. Astfel, conform datelor oferite de Kantar Media, în intervalul 13.45 – 16.02, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1, cu difuzarea cursei de Formula 1, a înregistrat 2.2 puncte de rating şi 13% cotă de piaţă, urmată de Kanal D, cu 1.7 puncte de rating și 10.2% cota de piaţă și de Pro TV, cu 1.2 puncte de rating şi 6.9% cota de piaţă.

Oscar Piastri a câştigat cursa din Marele Premiu al Azerbaidjanului, care a fost în direct pe Antena 1 și live stream în AntenaPLAY. Charles Leclerc a plecat din pole position pentru a patra oară consecutiv la Baku, însă nu a reuşit să triumfe şi s-a clasat pe locul secund.Trecând cu 20 de puncte înaintea celor de la Red Bull, McLaren revine astfel în fruntea clasamentului constructorilor, unde nu s-a mai aflat de mai bine de zece ani. Mai precis, de la prima cursă din 2014, Marele Premiu al Australiei, care a marcat debutul noii ere turbo și a motoarelor V6 de 1,6 litri.

Calendarul competiţional continuă săptămână aceasta cu Marele Premiu din Sinagapore, care se va desfăşura în perioada 20-22 septembrie, iar marea cursă va fi în direct pe Antena 1 şi AntenaPLAY duminică, de la 14.45.

Articolul continuă după reclamă

Toate etapele competiţiei Formula 1, Formula 2 şi Formula 3 pot fi urmărite integral pe platforma AntenaPLAY. Antena transmite în exclusivitate Formula 1 în România, meciurile naționalei României până în 2028 și primele ediții FIFA World Cup™ din istorie cu 48 de echipe.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Media » Formula 1, lider de audienţă cu Marele Premiu al Azerbaidjanului