Foto Observator, premiat la Gala pentru Excelenţă în Jurnalism
Jurnaliștii Observator, Antena 1, premiați la Gala pentru Excelență în Jurnalism, organizată de CNA. Bianca Iacob, Sonia Simionov, Cristi Popovici, Gabriel Crișan, Răzvan Petrescu, Andrei Feraru și Marian Tănase, între corespondenții medaliați de Consiliul Național al Audiovizualului pentru materialele și transmisiunile realizate în teatrele de război din Ucraina și Israel.
- Asia Express continuă cu o nouă etapă Sâmbătă și Duminiă 20:00, Luni și Miercuri de la 20.30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Culisele scandalului-monstru pentru planșeul Unirii. Băluță a început reabilitarea fara avize, Nicușor Dan a venit cu buldozere să oprească lucrările
"Fapte, nu frică! Jurnalism de performanţă în condiţii de siguranţă".
Sonia Simionov, Bianca Iacob, Cristi Popovici și Gabriel Crișan, premiați
Gala pentru Excelenţă în Jurnalism, organizată de Consiliul Naţional al Audiovizualului, a reunit profesionişti în domeniu care au participat şi relatat în ultimii doi ani din cele mai tensionate zone ale lumii. Peste 50 de jurnaliști români din mai multe instituții de presă au urcat pe scena Sălii Pictura a Teatrului Național din București, unde au rememorat unele dintre cele mai dificile ori tensionate momente ale relatărilor din zonele de conflict. Bianca Iacob și Cristi Popovici, reporteri speciali Observator, dar și cameramanul Gabriel Crișan, au împărtășit câteva dintre momentele și imaginile care le-au rămas puternic întipărite în memorie după transmisiunile din Mariupol, Odesa, Kiev ori Cernăuți.
“Tin minte drumul spre Kiev. Ne-am apropiat de capitală. Un drum pe care trebuia să îl facem în câteva ore l-am făcut într-o zi din cauza blocajelor pe drumul expres care leagă Odesa de Kiev. Sunt sute de mii de ucrainieni fugeau din calea războiului, noi mergeam spre el”, a rememorat Cristi Popovici.
“Am vazut războiul încă din primele sale zile. Când am ajuns la Cernăuți, am întâlnit un domn era la cursuri. Mi-a spus că a venit să învețe cum să folosească arma pentru că una dintre fiicele lui rămăsese în Harcov și nu putea să o scoată. El era refugiat la Cernăuți cu cealaltă fiică. Oamenii erau înspăimântați”, și-a amintit Bianca Iacob.
Evenimentul la care au luat parte zeci de jurnaliști face parte din campania Consiliului Europei destinată promovării protecţiei şi siguranţei profesioniştilor mass-media.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰