60.000 de oameni la concertul lui DJ Avicii în România. Suedezul a electrizat un întreg stadion la Untold Festival (Video)
Peste 60.000 de mii de oameni au cântat și dansat cu DJ Avicii la concertul susținut de suedez în România, în august 2015.
Peste 60.000 de mii de oameni au cântat și dansat cu DJ Avicii la concertul susținut de suedez în România, în august 2015.
DJ Avicii a fost atunci capul de afiș al celei de-a doua seri a celebrului festival Untold.
DJ Avicii a murit la 28 de ani
DJ-ul suedez Avicii a murit vineri, la vârsta de 28 de ani, potrivit unui anunţ făcut de agentul lui.
DJ Avicii, pe numele său real Tim Bergling, a fost găsit mort în Muscat, Oman, în după-amiaza zilei de vineri.
Anunţăm cu profundă tristeţe pierderea lui Tim Bergling, cunoscut ca Avicii. El a fost găsit mort în Muscat, Oman, în după-amiaza zilei de vineri, 20 aprilie. Familia este devastată şi cerem tuturor să arate respect în aceste momente dificile. Nu vor mai fi făcute alte comentarii”, a fost anunţul.
În 2016, DJ Avicii a anunţat că va renunţa la show-uri, iar în luna august a aceluiaşi an l-a susţinut pe ultimul, în Ibiza.
Starul suedez şi-a anunţat planurile de retragere din activitatea concertistică prin intermediul unei scrisori emoţionante, pe care a publicat-o pe site-ul său în luna aprilie 2016.
Ulterior, a explicat revistei Billboard faptul că a luat această decizie din cauza stării de sănătate.
Tim Bergling, născut pe 8 septembrie 1989, cunoscut sub numele de scenă Avicii, a fost şi producător muzical, nominalizat de două ori la premiile Grammy - pentru single-ul „Sunshine”, cu David Guetta, în 2012, şi pentru single-ul său „Levels”, din 2013.
Unele dintre cele mai cunoscute piese ale sale sunt „I Could Be the One", „Wake Me Up", „You Make Me", „X You", „Hey Brother", „Addicted to You", „The Days", „The Nights" şi „Waiting for Love". A lansat două albume de studio - „True” (2013) şi „Stories” (2015).
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰