Antena Meniu Search
x

VIRAL Episodul "Carpool Karaoke" cu Chester Bennington, lansat pe Facebook, are peste 5 milioane de vizualizări. Liderul trupei Linkin Park S-A SINUCIS șase zile mai târziu

Episodul Carpool Karaoke cu Linkin Park, care a fost înregistrat cu doar șase zile înainte ca Chester Bennington să se sinucidă, a fost lansat pe Facebook.

Episodul Carpool Karaoke cu Linkin Park, care a fost înregistrat cu doar șase zile înainte ca liderul Chester Bennington să se sinucidă, a fost lansat pe Facebook şi are deja peste 5 milioane de vizualizări şi sute de mii de distribuiri.

Episodul de 23 de minute, produs de James Corden, poate fi văzut gratuit pe Facebook, având permisiunea familiei Bennington.

Filmările au avut loc pe 14 iulie anul acesta, cu şase zile înainte ca solistul Linkin Park să fie găsit mort în locuinţa sa din Los Angeles, pe 20 iulie. 

În înregistrare, Chester Bennington, alături de colegii săi Mike Shinoda şi Joe Hahn, conduce prin Los Angeles alături de actorul de comedie Ken Jeong şi cântând hiturile lor, inclusiv "Numb", "In The End" şi "Talking To Myself".

Pe acelaşi subiect

Bennington era foarte vesel interpretând piese Aerosmith, Red Hot Chilli Peppers şi Lynyrd Skynyrd.

Cântăreţul a glumit cu Jeong când actorul a spus că ar trebui să se alăture trupei, spunând: "În sfârşit avem un lider". 

La începutul episodului, pe ecran este menţionat: "Cu binecuvântarea familiie lui Chester şi a colegilor săi, împărtăşim acest episod dedicat memoriei lui Chester". 

La începutul lunii octombrie, formaţia Linkin Park a anunţat că se întoarce în studio pentru prima dată de la moartea lui Bennington. 

Trupa va concerta alături de grupuri ca Blink 182 şi Korn într-un concert-tribut care va avea loc la Hollywood Bowl, pe 27 octombrie. 

Bennington a fost găsit spânzurat, pe 20 iulie, la locuinţa sa din Los Angeles, în ziua în care prietenul său Chris Cornell, liderul trupei Soundgarden, ar fi împlinit 53 de ani.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri Mondene » VIRAL Episodul "Carpool Karaoke" cu Chester Bennington, lansat pe Facebook, are peste 5 milioane de vizualizări. Liderul trupei Linkin Park S-A SINUCIS șase zile mai târziu