Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Corectarea mersului la copil, o problemă urgentă: "Este important ca părinţii să privească încălţămintea lor"

Primii paşi ai unui copil trebuie supravegheaţi cu atenţie. Atunci putem observa mici defecte ale piciorului care, în timp, se pot transforma în probleme mai mari. Cum pot fi acestea remediate, vedem la Observator Medical.

de Mădălina Iacob

la 07.06.2021 , 13:00

  • Fizioterapia şi stretchingul, soluţii pentru corectarea mersului la copil.

Haideţi să vorbim despre sănătatea noastră! Mai precis, a copiilor noştri. Mersul pe vârfuri e un motiv de îngrijorare pentru mulţi părinţi care observă asta la copiii lor imediat după ce aceştia învaţă să meargă. Deformările de la nivelul piciorului pot deveni o problemă după vârsta de trei ani. Fie că bebeluşul păşeşte doar pe vârfurile degetelor, fie că păşeşte spre interior sau, din contră, spre exterior. La ce trebuie să fim atenţi, aflaţi din materialul următor. 

Elena Căciulan, preşedintele Colegiului Fizioterapeuților din România: Ce avem aici este o poziţie greşită şi compensator se duce înainte ca să se poată echilibra. Antepiciorul ăsta se duce către partea interioară şi poate să aibă în partea iniţială a copiilor. Piciorul în X, în care copilul se duce cu picioarele în lateral, în abducţie. Când distanţa aceasta este mai mare de 10 centimeti, începe să devină o problemă pentru copilul respectiv. 

Toate sunt obiceiuri nesănătoase ale copiilor, care pot fi corectate dacă sunt observate la timp de către părinţi. 

Vezi și

Elena Căciulan, preşedintele Colegiului Fizioterapeuților din România: Trebuie să fim atenţi, călcâiul să fie pe sol, picioarele să fie pe direcţia de mers şi el să aibă un mers constant. Orice deformare pe care noi o avem, el va merge ca o răţuşcă. O să vedeţi că toată încălţămintea este tocită pe partea externă. O să vedeţi că se prăbuşeşte bolta plantară şi pe partea internă încălţămintea este tocită. Este important ca părinţii să privească încălţămintea copiilor. 

Pe acelaşi subiect

De multe ori, poziţia din intrauterin sau modificările genetice pot duce la patologii ale piciorului la copii. Specialiştii spun că, până la trei ani, copilul s-ar putea corecta singur. 

Elena Căciulan, preşedintele Colegiului Fizioterapeuților din România: Dacă păşesc greşit, o să vedeţi că o să aibă probleme la nivelul articulaţiei. Este un mers inestetic, nu o să poată să poarte orice tip de încălţăminte. O să facă bătături şi o să fie o persoană care nu e iubitoare de mişcare. Poziţia îi produce dureri la nivelul piciorului. Greutatea copilului este foarte importantă în această patologie a piciorului. Avem tendonul ahilian, de exemplu, care poate să fie scurtat, atunci când merge pe vârfuri, sau pot să am o problemă neurologică. 

Fizioterapia şi stretchingul, soluţii pentru corectarea mersului la copil

Poziţia de W, cu fundul între călcâie, este la fel de periculoasă: "Îmi blochează coapsa şi gamba, este legată şi de reflexul labirintic de extensie. El are uşurinţa să îşi mişte capul. Nu este bună pentru articulaţia genunchiului, nu este bună pentru mers şi pentru toate informaţiile greşite care se transmit la nivelul creierului. Când stă cu picioarele aşa, înseamnă că am un reflex neintegrat şi lucrează asupra patologiei piciorului. Normal ar trebui să stea la 45 de grade". 

Exerciţiile alături de un fizioterapeut, şi apoi acasă, cu părinţii, chiar în faţa oglinzii, îi vor fi de mare ajutor micului pacient, dacă patologia este diagnosticată la timp. 

Aşadar, fiţi atenţi la poziţia piciorului copilului. Primul semn e dacă merge în majoritatea timpului pe vârfuri sau merge mai clătinat sau mai împiedicat. Şi urmăriţi încălţămintea, şi la copii, şi la adulţi. Tocirea pantofilor pe interior sau exterior ar trebui să ne dea de gândit. Fizioterapia, stretchingul sau simple exerciţii acasă vor fi, cu siguranţă, soluţia celor mai multe probleme. 

Atât pentru astăzi. Ne vedem şi pe observatornews.ro, la secţiunea Observator Medical, cu tot ce trebuie să ştim ca să rămânem sănătoşi. 

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Observator Medical » Corectarea mersului la copil, o problemă urgentă: "Este important ca părinţii să privească încălţămintea lor"