Realitatea prieteniei virtuale sau distanța până la un click

De Laura Nureldin.
Publicat: 04.07.2021, 21:20.
Actualizat: 04.07.2021, 21:26

Acum câțiva ani, era o reclamă la care râdeam cu lacrimi, de fiecare dată când o auzeam: „Ce ne dă nouă statul? Depinde: statul în picioare ne dă varice, iar statul pe scaun – hemoroizi.” Ce ne dau nouă rețelele sociale? Depinde: dacă le folosim simultan cu creierul, ne dau șansa de a interacționa virtual cu oameni din toate colțurile lumii, indiferent dacă îi cunoaștem în viața reală sau nu. Ne dau posibilitatea de a găsi foști colegi, prieteni din copilărie, sau chiar rude cu care am pierdut legătura din varii motive.

Laura Nureldin

Laura Nureldin

Dar ne mai dau ceva: iluzia apropierii. „Suntem prieteni pe Facebook/ne urmărim pe Instagram/Twitter/orice-altă-rețea” a ajuns, pentru unii, echivalentul lui „ne cunoaștem”. Eu, una, urmăresc tweet-urile lui Stephen King; el habar n-are că exist. Da, aici intervine creierul. Rațiunea. Faptul că recunoști pe cineva dintr-un film, dintr-o revistă, de pe coperta IV a unei cărți și că îl găsești, apoi, pe social media nu înseamnă că îl cunoști. Sunteți doar doi străini care pot comunica – dacă nu cumva textele tale îndelung pregătite ajung în spam – și cam atât. A, nu neg că, uneori, oameni care se „împrietenesc” virtual pot ajunge prieteni în realitate. Sau parteneri. Sau colegi. Sau orice. Dar, dacă ești cât de cât zdravăn la cap, pornești de la premisa că omul ăla a cărui față o recunoști nu are habar cine ești și ce vrei de la el. Așa că ia-l ușor. Nu-l împinge, că s-ar putea să amețești tu.

Poate că n-ar strica un cod al bunelor maniere pentru social media. Cu niște reguli simple. De exemplu, să nu te repezi în beregata unui necunoscut doar pentru că are o opinie diferită de a ta, atâta timp cât opinia respectivă este exprimată civilizat și nu implică vreo jignire adusă cuiva. Sau să nu abordezi o persoană publică – indiferent dacă e actor, jurnalist, politician, cântăreț, scriitor sau stripper – de parcă ați fi mâncat din același blid când erați mici. N-o să obții decât, cel mult, o zmetie virtuală și un block rapid. Asta, dacă te bagă în seamă; dacă nu, efortul de a-l enerva îți va fi răsplătit cu un majestic ignore.

„Prietenia virtuală” se numește așa dintr-un motiv extrem de simplu: e doar atât. Un raport care nu are legătură cu realitatea. Dacă îl tratezi ca și cum ar fi „de-adevăratelea”... Houston, we have a problem. Pentru că, atunci când construiești castele de nisip înseamnă că ai imaginație. Când ești convins locuiești în ele înseamnă că ai nevoie de medicație.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.