Video Miliardele de euro de la UE, blocate de pensiile speciale și angajările la companiile de stat. Și "Ordonanța Austerității" începe să cedeze
Premierul Ciolacu încearcă să salveze la Bruxelles ce se mai poate din banii europeni. Cu investiţii şi reforme întârziate, riscăm să pierdem 10 miliarde de euro din PNRR. Împreună cu ministrul de finanţe şi cel de la proiecte europene, prim-ministrul propune să renunţăm la unele investiţii şi să cerem fonduri pentru lucrările care sunt aproape gata.
Premierul și cei doi miniștri au cerut înțelegere de la președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ca să nu fie pierduți banii pentru proiecte întârziate - modernizări de căi ferate, construcții de școli, metroul de la Cluj-Napoca și trenurile cu hidrogen - ar putea fi mutați la investiții în autostrăzi.
"Treaba mea și jobul meu pentru care mă plătesc românii e să nu pierdem bani din PNRR", a spus Marcel Ciolacu, premierul României.
Guvernul are timp să depună la Bruxelles cel mult 3 cereri de plată până în august 2026, moment în care ar fi trebuit să fie implementate reformele din toate cele 10 solicitări. Asta înseamnă peste 10 miliarde de euro pierdute. Momentan, s-a ajuns de abia la cererea 3, care este și ea blocată din cauza numirilor în companiile de stat, făcute netransparent, și a nereformării sistemului pensiilor speciale.
Ca să îndeplinească cerințele, premierul plusează. Vrea să impoziteze mai dur marile pensii speciale. "Impozitul progresiv în ceea ce privește veniturile peste o sumă poate să fie o soluție. A fost ținta pentru magistrați. Dacă sunt peste 30.000 lei (n.r. pensiile), nu cred că e o nenorocire dacă este de la 10% la 16%", a declarat Marcel Ciolacu, premierul României.
- Ce spune Marcel Ciolacu despre declarațiile lui JD Vance despre România: "Este punctul domniei sale de vedere. Vom...
- Guvernul merge la Bruxelles să salveze cele 10 miliarde de euro din PNRR, după ce nu şi-a îndeplinit...
- Marcel Ciolacu a comentat scandalul Nordis, la podcastul lui Vlad Mercori: " Îmi ceri demisia că am zburat cu un...
- Ciolacu garantează că nu va demisiona: "Eu înțeleg ce se dorește. M-au enervat suficient de mult, că nu mai...
- Corespondenţă Observator. Ce vor discuta Marcel Ciolacu și Ursula von der Leyen la Bruxelles. Europa, în fața...
Până acum, guvernul a îndeplinit doar 14% dintre reformele cerute
"Avem doar 14% din reforme respectate, avem la dispoziție 29 mld. euro din care am fi putut să atragem 14 mld. în 4 tranșe, în realitate am atras 9 mld. în 2 tranșe și am cheltuit doar 5", a explicat Iancu Guda, specialist economic Observator.
Reforma fiscală este cea mai importantă pregătită de Guvern anul acesta. Vizează impozitul pe venit, imobile și mașini, TVA-ul și accizele. Statul trebuie să încaseze în plus peste 26 de miliarde de lei ca să respecte cerințele Comisiei Europene.
"Anul acesta, în a doua parte vom avea o discuție despre reforma fiscală. Poate să includă și scăderi de taxe, și creșteri de taxe. Vom discuta", a declarat Tanczos Barna, ministrul Finanțelor.
Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional au recomandat de multe ori impozitarea progresivă a salariilor și creșterea taxei pe valoarea adăugată, dar premierul promite că asta nu se va întâmpla, iar România se va încadra și fără aceste măsuri în ținta de deficit bugetar de 7%.
Ordonanța austerității, prin care sunt reduse cheltuielile în aparatul bugetar, începe să cedeze, însă. Există deja excepții de la înghețarea sporurilor și salariilor la stat. Polițiștii și militarii sunt plătiți, din nou, de luna aceasta, pentru orele suplimentare lucrate. Guvernul cedează și în cazul companiilor listate la bursă care au profit. Angajații de la Hidroelectrica, Romgaz, Transelectrica și Nuclearelectrica au dreptul la salarii mărite și bonusuri. La fel ar putea și cei de la companiile din Transporturi, cum ar fi Autoritatea Rutieră și Autoritatea Navală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰