Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Marcel Ciolacu, încă două zboruri cu compania Nordis. La ambele ar fi participat şi omul de afaceri Vladimir Ciorbă

Noi dezvăluiri despre zborurile lui Marcel Ciolacu cu avioane închiriate de compania Nordis agită scena politică.

de Redactia Observator

la 19.02.2025 , 14:30

Premierul ar fi făcut alte două călătorii împreună cu mai mulţi apropiaţi şi membri ai familiei în toamna anului 2022, una la Nisa, alta la Madrid. La ambele ar fi participat şi Vladimir Ciorbă.

Noi zboruri cu Nordis

Primul zbor dezvăluit de Recorder a avut loc pe 9 martie 2022, cu un avion privat închiriat tot de firma Nordis Travel. Când a plecat din București, la bordul avionului se aflau Vladimir Ciorbă, George Ivan (apropiat al lui Ciorbă), Marcel Ciolacu și nepotul său, Mihai Ciolacu. Aeronava a făcut o escală la Timișoara, unde s-au urcat Sorin Grindeanu și fiul său, alături de Alfred Simonis. Destinația finală a fost Madrid.

Vezi și

Motivul călătoriei nu este cunoscut, însă publicația menționează că în 9 martie a avut loc partida dintre Real Madrid și Paris Saint-Germain. Un alt zbor privat care a ieșit acum la iveală a avut loc în perioada 18-21 august 2022, când acesta a mers la Nisa, alături de Vladimir Ciorbă, Monica Huyadi, Ion Bejeriță și Sorina Docuz, tot cu avion închiriat de Nordis. La retur, avionul privat s-a întors la București cu mai mulți pasageri.

Omul de afaceri a refuzat să comenteze noile informaţii la ieşirea de la vizita pentru control judiciar de la secţia 1 de Poliţie. A dat însă asigurări că păgubiţii Nordis îşi vor primi apartamentele. Nici prim-ministrul Marcel Ciolacu nu a comentat încă noile acuzaţii. 

"Toată lumea îşi va primi apartamentele, aşa cum am declarat peste tot, o să vedeţi. Sunt în lucru blocurile şi se vor primi. Începând din vara aceasta se vor livra şi într-un an jumătate se vor termina toate", a declarat Vladimir Ciorbă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă luaţi maşina la mâna a doua sau nouă?
Observator » Evenimente » Marcel Ciolacu, încă două zboruri cu compania Nordis. La ambele ar fi participat şi omul de afaceri Vladimir Ciorbă