Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Chirurgia robotică, viitorul medicinei. O reţea privată din România deţine 3 astfel de roboţi: beneficii imense pentru pacienţi

Chirurgia robotică este soluția de tratament cea mai avansată în prezent, în întreaga lume. Cu ajutorul robotului daVinci Xi, chirurgii reuşesc să opereze o gamă extinsă de afecţiuni complexe. Iar pacientii se bucură de o recuperare mult mai rapidă și mai ușoară. 

de Redactia Observator

la 28.11.2022 , 13:48

O reţea privată de sănătate din România a ajuns la performanţa de a deține 3 roboți chirurgicali. Unul dintre spitalele sale a devenit de altfel primul şi singurul Centru de Excelență în Chirurgia Robotică cu recunoaștere internațională din ţară, fiind acreditat de o renumită companie americană din domeniu.

Robotul îmbunătăţește abilitățile tehnice, dexteritatea și vizibilitatea chirurgului

Robotul chirurgical a devenit principalul aliat al medicilor într-un spital privat din România. DaVinci Xi este un computer ultra-performant care asistă chirurgul in timpul intervenției, medicul fiind cel care manevrează brațele robotice de la o consolă aflată la doar câțiva metri de pacient. Robotul îmbunătăţește abilitățile tehnice, dexteritatea și vizibilitatea chirurgului.

Vezi și

Cătălin Copăescu, chirurg: Acum avem de operat un caz foarte complex, o pacientă cu neoplasm colonic, cu ciroză hepatică, cu prezenţa de metastaze în ficat, cu o tumoră aflată simultan în altă, fără legătură cu tumora colonică, în stomac. Deci vom avea cel puţin trei organe de tratat chirurgical şi platforma robotică ne aduce o pierdere mai scăzută de sânge şi un rezultat mai bun post operator,  pacientul să fie integrat cât se poate de repede, pentru că rata complicaţiilor în folosirea acestor tehnologii este mai scăzută semnificativ.

Pe acelaşi subiect

​Cu ajutorul chirurgiei robotice se mai pot rezolva afecţiuni digestive sau ginecologie

Cu ajutorul chirurgiei robotice se mai pot rezolva afecţiuni digestive sau ginecologie şi nu numai.

Cristian Bogdan Barta, chirurg: Toate tipurile de hernii se pot opera în acest abord robotic. Fie că vorbim de hernie inghinală, de hernia ombilicală, de hernia post operatorie sau ventraţia cum mai este cunoscută şi desigur hernia hiatală, acea entitate care asociază refluxul gastro esofagiant. În general este o intervenţie care se pretează foarte bine atât pacientului vârstnic, cât şi pacientului tânăr. Dacă ar fi să discutăm despre patologie, hernia inghinală bilaterală, cea recidivată, cea voluminoasă, hernia încarcerată.

Cătălin Copăescu, chirurg: Patologia urologică, numind aici nefrectomii, adică scoaterea rinichiului sau nefrectomii parţiale, adică ai o tumoră de rinichi şi nu ţi se scoate întreg organul ci doar o parte, rămânând funcţional restul rinichiului. Sau prostatectomia cistectomii.

Aceste intervenţii sunt mult mai sigure pentru medic şi pacient iar bolnavii se bucură de incizii minime, cu o recuperare rapidă și ușoară, chiar și în cazul celor mai complexe afecțiuni. Acestea sunt şi motivele pentru care tot mai mulţi pacienti alegde operaţiile robotice.

Cristian Bogdan Barta, chirurg: După ce li se explică faptul că robotul nu are intervenţie artificială, el nu operează singur şi că toată operaţia este efectuată de către chirurg, atunci evident îşi doresc să acceseze acest tip de abord chirurgical.

99% dintre operaţiile din Centrul de Excelență în Chirurgia Robotică sunt efectuate pe cale laparoscopica sau asistate robotic.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi deschis copilului vostru un cont de economii?
Observator » Sănătate » Chirurgia robotică, viitorul medicinei. O reţea privată din România deţine 3 astfel de roboţi: beneficii imense pentru pacienţi