Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ne aşteaptă un februarie de coşmar: peste 70.000 de cazuri zilnice, cel mai negru scenariu. Rafila: "Nu înseamnă neapărat că aşa va fi"

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, a prezentat vineri, 21 ianuarie, o nouă prognoză realizatp de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).

de Redactia Observator

la 21.01.2022 , 14:55

Ne aşteaptă un februarie de coşmar: peste 70.000 de cazuri zilnice, cel mai negru scenariu. Rafila: "Nu înseamnă neapărat că aşa va fi" - Profimedia

Potrivit prognozei, cel mai pesimist scenariu ar putea lovi România la mijlocul lunii februarie atunci când am putea avea, în cel mai rău caz, 70.000 de cazuri pe zi. "Scenariul cel mai rău posibil estimat este să avem peste 70.000 de cazuri pe zi. Știu că asta va fi știrea, nu înseamnă că se întâmplă așa", a declarat Alexandru Rafila. Acesta a mai precizat că în a doua săptămână a lunii ianuarie am avut o creştere de 505% a numărului de cazuri depistate, faţă de prima săptămână a anului.

Revenind la prognoza pentru luna februarie, potrivit INSP, am putea avea între 7.800 și 43.000 și între 60 și 360 de decese ar urma să se înregistreze zilnic. Vârful ar putea fi atins începând cu a doua jumătate a lunii când am putea ajunge până la 70.000 de cazuri pe zi. Conform spuselor lui Alexandru Rafila, sistemul sanitar din România ar putea ajunge la capacitatea maximă de spitalizare în perioada 8-10 februarie, în timp ce la ATI gradul maxim de ocupare va fi atins chiar de la începutul lunii.

Pentru a mai potoli tonul alarmist, Alexandru Rafila a precizat că este vorba despre ipoteze de lucru şi că Ministerul Sănătăţii are un plan de creştere a capacităţii din spitale. "Avem un plan de creștere a capacității de îngrijire din spitale, cu păstrarea funcționării spitalelor și pentru celelalte categorii de pacienți", a declarat Alexandru Rafila.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Sănătate » Ne aşteaptă un februarie de coşmar: peste 70.000 de cazuri zilnice, cel mai negru scenariu. Rafila: "Nu înseamnă neapărat că aşa va fi"