Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Secţie de copii renovată din donaţii, în Bucureşti

A fost inaugurat compartimentul de primiri urgenţe al Institutului pentru Sănătatea Mamei şi Copilului din Bucureşti. Secţia a fost complet renovată şi îşi va deschide uşile pentru micii pacienţi de luni. Autorităţile promit de mai mulţi ani că vor muta institutul care funcţionează într-o clădire cu risc seismic într-un spital nou. Însă, pentru că nu şi-au onorat promisiunile, medicii au făcut apel la oameni să salveze secţia. Şi, împreună, au reuşit. 

de Ema Schweninger

la 10.07.2020 , 20:10

  • Compartimentul de primiri urgenţe a fost extins cu 87 de metri pătraţi.
  • Pentru renovarea secţiei au fost investiţi 150 de mii de Euro, bani din donaţii.

După ce trece de triaj, copilul va fi preluat de medici, în funcţie de gravitate. Însă, indiferent cât va avea de aşteptat, nu se va plictisi pentru că în această secţie, poveştile au prins viaţă. De pe toţi pereţii, copiilor le zâmbesc personaje din desene animate. 

Mihai Craiu, medic pediatru INSMC: Filosofia echipei este să ne simţim bine când vă ajutăm. Sunt multe locuri unde există performanţă, dar omenia e un factor individual. Ăsta îl ai sau nu îl ai.

Compartimentul de primiri urgenţe se întindea pe 256 de metri pătraţi. Prea puţin pentru cei 50 de mii de copii care primesc anual îngrijiri medicale aici. Fiecare spaţiu era folosit iar secţia părea înghesuită. Acum, compartimentul a fost extins cu 87 de metri pătraţi. 

Vezi și

Gabriela Bar, şeful compartimentului de primiri urgenţe: De luni dimineaţa noi vom funcţiona aici. Suntem temporar alocaţi într-un alt spaţiu iar duminică spre luni ne vom muta cu tot ce înseamnă echipamente.

Au fost schimbate instalaţia de apă şi cea electrică dar şi uşile şi ferestrele. Şi marmura veche de 70 de ani a fost schimbată. Pardoseala e acum una antibacteriană, specială pentru spitale. 150 de mii de euro au fost investiţi în secţie. Banii au venit din donaţii. 

Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv Salvaţi Copiii: Era o sală ticsită cu copii, cu părinţi. Ne-am gândit să facem un loc mai primitor, un loc mai sigur medical şi un loc în care orice familie care are o problemă cu copilul şi copilul să se simtă bine.

Reprezentanţii spitalului nu vor să se oprească aici. Au de gând să renoveze secţia de pneumologie pentru care au nevoie de 200.000 de Euro. 

Ema Schweninger Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Sănătate » Secţie de copii renovată din donaţii, în Bucureşti