Antena Meniu Search
x

2018 începe cu două finale pentru Simona Halep. Ea va juca în ultimul act la Shenzen atât la simplu, cât şi la dublu

Început de an spectaculos pentru Simona Halep. Sportiva s-a calificat în finala turneului de la Shenzen, în urma unui duel strâns cu Irina Begu.

Vezi și

Început de an spectaculos pentru Simona Halep. Sportiva s-a calificat în finala turneului de la Shenzen, în urma unui duel strâns cu Irina Begu. Pare că trăieşte un vis. Este din nou în faţa unui meci mare şi se pregăteşte şi de lupta pentru primul grand slam al anului. Nimic nu mai este la fel de când a devenit numărul 1, spune Halep. Peste tot pe unde merge, nu este lăsată să plăteasca nota la restaurant. Patronii sunt bucuroşi că sunt în faţa unei mari campioane.

"O femeie împlinită, o femeie simpatică şi care zâmbeşte mereu. Ceea ce-mi place foarte mult este că pot să zâmbesc mereu." Aşa se descria Simona Halep la finalul lui 2017- anul în care şi-a văzut visul cu ochii: a devenit numărul unu mondial în tenis. 

Acum va juca în prima mare finală a noului an, la open-ul Chinei. S-a impus în faţa Irinei Begu şi ar fi putut să o întâlnească pe Maria Sharapova, însă rusoaica a pierdut semifinala. 

Pentru prima oară, Simona va intra în cursa pentru primul grand slam al anului ca favorită numărul 1. Totul s-a schimbat, spune românca, după ce a devenit lider mondial. Recent a povestit despre situaţiile inedite prin care trece. În restaurante, nimeni n-o mai lasă să plătească, iar Darren Cahill i-a spus, în glumă, că este o "parteneră ieftină". 

Averea Simonei, doar din premii, depăşeşte 20 de milioane de dolari. Anul acesta a renunţat la principalul sponsor, însă în meciul de la dublu a apărut pe teren în echipamentul firmei germane.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Stiri sociale » 2018 începe cu două finale pentru Simona Halep. Ea va juca în ultimul act la Shenzen atât la simplu, cât şi la dublu