Antena Meniu Search
x

Curs valutar

DURERE FĂRĂ MARGINI la înmormântarea tinerei ucise de avocatul beat din Iaşi. Peste 800 de oameni au condus-o pe ultimul drum pe Alexandra

Durere fără margini duminică, în satul nemţean Chilii, unde Alexandra, tânăra ucisă de un avocat beat din Iaşi a fost înmormântată. Peste 800 de oameni au condus-o pe ultimul drum. Logodnicul ei a murit pe loc în accidentul produs pe 23 martie. Ea a fost până acum trei zile în moarte cerebrală.

de Redactia Observator

la 03.04.2017 , 11:40

Durere fără margini duminică, în satul nemţean Chilii, unde Alexandra, tânăra ucisă de un avocat beat din Iaşi a fost înmormântată. Peste 800 de oameni au condus-o pe ultimul drum. Logodnicul ei a murit pe loc în accidentul produs pe 23 martie. Ea a fost până acum trei zile în moarte cerebrală.

Alexandra Viliche, cea de-a doua victimă rănită grav în accidentul de la Iaşi, se afla de câteva zile în moarte cerebrală.

VEZI AICI GALERIA FOTO

Vezi și

Pe acelaşi subiect

Inima Alexandrei a încetat să mai bată joi, în jurul orei 11. Tânăra a făcut stop cardio-respirator. Logodnicul ei, care era la volan, la semafor, în noaptea tragediei, s-a stins pe loc. Cei doi urmau să se căsătorească.

Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere din faţa restaurantului, se vede cum avocatul şi iubita lui se îndreaptă spre parcare. Victor Ion Axinte îşi pierde echilibrul după câţiva paşi. Urcă totuşi în maşină, deşi a băut. Un prieten ar fi insistat să-i cheme un taxi, dar avocatul n-a mai avut răbdare. Un taxi a plecat cu alţi clienţi, din aceeaşi parcare, cu doar câteva minute înainte ca tânărul să accelereze în cursa mortală. După câteva minute, într-o intersecţie, avocatul a spulberat o maşină oprită la semafor şi a proiectat-o în alta.

Cu 150 de kilometri pe oră a ucis un tânăr de 31 de ani. Lucian a fost scos din maşină mort. Iar iubita lui, Alexandra, în comă. Cei doi erau logodiţi şi aşteptau nunta.

Este a doua tragedie în familia Alexandrei. În urmă cu trei luni, tatăl ei, preot, a decedat. Avocatul stagiar care le-a oprit brutal drumul celor doi tineri a fost arestat, 30 de zile. Avea o alcoolemie în sânge de 1,95.

Familia lui Lucian este hotârâtă să strângă semnături şi să sprijine modificarea legii şi a pedepselor în cazul accidentelor cu victime, dar şi o iniţiativă pe care o are în acest sens un parlamentar din Iaşi. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

România se află pe ultimele locuri în ceea ce priveşte siguranţa rutieră în Uniunea Europeană, cu 91 de decese raportate la un milion de locuitori. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » DURERE FĂRĂ MARGINI la înmormântarea tinerei ucise de avocatul beat din Iaşi. Peste 800 de oameni au condus-o pe ultimul drum pe Alexandra