Un militar a leşinat şi s-a prăbuşit în timpul arborării drapelelor, la Ziua NATO de la Botoşani. Paramedicii au aflat care a fpst motivul (VIDEO)
Un militar de la Garnizoana Botoșani a căzut din picioare la manifestațiile prilejuite de Ziua Nato, ce au avut loc în fața Cercului Militar.
Un militar de la Garnizoana Botoșani a căzut din picioare la manifestațiile prilejuite de Ziua Nato, ce au avut loc în fața Cercului Militar.
Tânărul, care făcea parte din Garda de Onoare, s-a prăbușit la propriu în momentul în care se arborau drapelele. În ajutorul lui au sărit paramedicii de la ambulanța SMURD și câțiva jandarmi care l-au prins de brațe pentru a-l ajuta să meargă deoparte.
Militarul a căzut din nou pe iarbă, astfel că a fost nevoie de targă pentru a fi transportat la ambulanță. Acolo i-au fost administrate vitamine, starea sa fiind cauzată de o criză de lipotimie, nefiind vorba despre altceva mai grav.
Tânărul militar le-a spus celor din echipajul de pe ambulanță că nu a mâncat nimic de dimineață, acesta fiind motivul pentru care a leșinat.
sursa:botoseneanul.ro
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰