Observator » Ştiri sociale » O femeie însărcinată din Constanța, dusă cu şenilata până la ambulanţă, din cauza viscolului

O femeie însărcinată din Constanța, dusă cu şenilata până la ambulanţă, din cauza viscolului

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 26.02.2018, 19:27 | Modificat la 26.02.2018, 19:34

O femeie însărcinată dintr-o localitate din judeţul Constanţa a fost preluată cu o autoşenilată şi dusă la ambulanţă, pentru a fi transportată la spital.

O femeie însărcinată dintr-o localitate din judeţul Constanţa a fost preluată cu o autoşenilată şi dusă la ambulanţă, pentru a fi transportată la spital, din cauza viscolului.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, o autoşenilată venită în sprijin de la ISU Galaţi a mers luni după-amiază în localitatea Călugăreni pentru a prelua o femeie însărcinată în 36 de săptămâni, care anunţase că are contracţii.

Femeia a fost dusă cu autoşenilata la Gălbiori, acolo unde o aştepta o ambulanţă de la Serviciul Judeţean, aceasta urmând să o transporte la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Femeia a mai spus echipelor de intervenţie că se află la cea de-a doua sarcină.

Articolul continuă după reclamă

La ora transmiterii acestei ştiri, ambulanţa se îndreaptă spre unitatea medicală.