Polițiști locali speriați cu un câine
Un tânăr din Constanţa a trimis un poliţist local la spital, iar pe un altul l-a făcut să treacă prin clipe de groază. Când a văzut că agenţii vor să-i ridice maşina pe care o parcase neregulamentar, tânărul i-a ameninţat pe agenţi cu câinele său de luptă

Tânărul ieşise în oraş cu prietena lui şi şi-a parcat maşina pe o aleea care duce spre cel mai mare parc din oraş. S-a întors la autoturism exact în momentul în care cei doi agenţi de la poliţia locală se pregăteau să îl ridice pe o platformă.
Acesta a încercat să-i oprească. Dar ar fi refuzat să se legitimeze şi i-ar fi ameninţat pe poliţişti cu câinele pe care îl ţinea în portbagaj. La plecare, pe unul dintre ei l-a atins cu maşina.
Un alt echipaj de poliţie a reuşit să-l oprească pe tânăr în trafic şi l-a dus la audieri. De acolo a fost dus la parchet, unde şi-a chemat şi avocatul. În apărarea sa, tânărul a spus că nu i-a ameninţat pe agenţi.
Poliţistul lovit nu a rămas internat, dar dacă va depune plângere, tânărul va fi cercetat şi pentru vătămare corporală din culpă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰