Poliţiştii şi jandarmii, mesaje cu megafoanele pentru bucureșteni
Poliţiştii şi jandarmii au patrulat fără oprire prin Capitală, dar şi prin alte oraşe ale ţării, pentru a-i sfătui pe oameni să nu se expună pericolului. Au roit cu maşinile pe străzi şi au transmis mesaje de prevenţie cu megafoanele. Oamenii au fost sfătuiţi să rămână în case, iar cei mai mulţi dintre ei s-au conformat.
Poliţiştii şi jandarmii au patrulat fără oprire prin Capitală, dar şi prin alte oraşe ale ţării, pentru a-i sfătui pe oameni să nu se expună pericolului. Au roit cu maşinile pe străzi şi au transmis mesaje de prevenţie cu megafoanele. Oamenii au fost sfătuiţi să rămână în case, iar cei mai mulţi dintre ei s-au conformat. Peste noapte, Bucureştiul a arătat ca un oraş pustiu. Pe marile bulevarde, unde se circula intens la orice oră, abia au trecut câteva maşini.
Astfel de mesaje au răsunat în Capitală până târziu în noapte. Poliţiştii şi jandarmii au patrulat pe străzi şi, de la megafoane, le-au transmis oamenilor să nu părăsească locuinţele decât în caz de nevoie. I-au sfătuit să respecte regulile de distanţare socială, dar şi recomandările pentru deplasare. Autorităţile au început încă de sâmbătă să roiască prin oraş, când vremea călduroasă a scos o mulţime de oameni la grătare sau în parcuri.
Îndemnul autorităţilor nu a rămas fără ecou. Aseară, peste Bucureşti s-a aşternut liniştea. Pe şosele mai cădeau doar stropii de ploaie.Pustiu a fost şi în Piaţa Constituţiei, o zonă care deseori se transforma în furnicar. Acum, nici picior de om sau roată de maşină. Nimeni nu s-a mai încumetat să vină aici.
Din această seară, intră în vigoare măsurile din ordonanţa militară care interzic deplasările nejustificate. După ora 22 şi până la ora 6 dimineaţa, nu mai puteţi ieşi din casă decât dacă trebuie să ajungeţi la serviciu sau aveţi nevoie de ajutor medical. În acest caz, trebuie să aveţi la îndemână o adeverinţă de la locul de muncă sau o declaraţie pe propria răspundere. Pe timp de zi, deocamdată, autorităţile au emis doar recomandări. la cumpătare. Să nu ne deplasăm dacă nu este absolut necesar. Autorităţile vă sfătuiesc, de asemenea, să vă informaţi doar din surse oficiale. Cu toate acestea, pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne s-au strecurat şi câteva greşeli gramaticale, într-o postare despre ordonanţa militară.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰