Proiect în premieră în România! Șase păsări din specia Dumbrăveanca, monitorizate permanent prin satelit
Primele şase păsări din specia Dumbrăveanca sunt monitorizate satelitar cu ajutorul unor transmiţătoare.
Primele şase păsări din specia Dumbrăveanca sunt monitorizate satelitar cu ajutorul unor transmiţătoare. Specialiştii vor să le afle traseul până în ţările calde, dar şi să-şi dea seama cum au ajuns pe cale de dispariţie.
O minunăţie a naturii. Se numeşte Dumbrăveanca şi este una dintre cele mai frumoase păsări care ne vizitează ţara. Sunt deosebite, dar rare. Aşa că, pentru a le proteja, autorităţile au găsit soluţia. Daroczi Szilard, Asociația grupul Milvus: "Am montat transmiţător satelitar pe 6 exemplare, am vrut să aflăm rutele de migraţie, fiindcă păsările migrează în Africa."
Nu numai că ştiu în permanenţă locul în care se află, ci şi dacă sunt ameninţate de alte vietăţi ori de condiţiile meteo. Pe lângă monitorizarea prin satelit, asociaţia pentru protecţia păsărilor a creat şi condiţii mai bune pentru perioada în care păsările poposesc în câmpiile de la noi.
Dumbrăveanca petrece doar cinci luni în locurile de cuibărit de la noi în țară, iar în restul ciclului de viață se află în zonele de iernare sau în migrație. În prezent, din cele 6 păsări, 3 şi-au luat deja zborul către Africa, în timp ce celelalte exemplare se află în zona graniţei de sud.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰