Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Satul din România în care trăiesc doar 5 oameni. 48 de case sunt goale, iar primăria vrea să atragă tinerii aici

În lipsa utilităţilor şi a unor condiţii decente de trai, satele din creierii munţilor se golesc cu o viteză ameţitoare. Într-un cătun din Gorj, cu zeci de locuinţe răsfirate pe dealuri, mai trăiesc acum doar două familii. Autorităţile fac însă planuri să readucă satul la viaţă.

de Diana Speretoiu

la 02.06.2022 , 19:37

O uliţă pietruită şi îngustă te duce în vârful dealului. Distanţa până la Târgu Jiu e de doar 40 de kilometri, dar impresia e că ai ajuns la capătul lumii.

Discuţie reporter - primar: Acesta e drumul ce duce spre biserica din Boia. Se întinde pe doi kilometri 800. Este un drum de piatră. Nu arată foarte bine.

Odinioară, zeci de suflete erau în satul Boia. Acum, cei rămaşi numără casele care se golesc

Vezi și

Reporter: Câţi oameni mai sunteţi în sat?

Pe acelaşi subiect

Iulian Vlăduţoiu, localnic: Cinci persoane. Două familii. Aceea cu trei persoane şi eu cu baba.

Diana Speretoiu, reporter Observator: Din cele peste 50 de case, câte existau în sat, acum mai sunt locuite doar două. Localnicii îi poţi număra pe degete. Îi despart porţi pe care nu le mai deschide nimeni şi case peste care timpul şi-a lăsat puternic amprenta.

Reporter: Casa este goală,

Localnic: Mai e una acolo iar goală, jos. Au fost pe dealul ăla, pe partea cealaltă, pe sus, pe aici la deal. Au fost multe.

Soţii Iulian şi Milica trăiesc de o viaţă în satul izolat Boia

Se gospodăresc cum pot şi nimic nu li se mai pare greu. Apă de la fântână şi lemne în sobă să fie, că-n rest găsesc ei soluţii. 

Reporter: Cum vă descurcaţi, cumpărături cum faceţi, la farmacie cum mergeţi?

Iulian Vlăduţoiu, localnic: Cu bicicleta. N-avem magazine, n-avem nimic pe aici. Este tocmai jos, în sat, la Vidin.

Puţinele grădini unde mai vezi viaţă sunt pline de legume. Sătenii se roagă la Dumnezeu să fie vreme bună, să aibă ce culege.

Milica Vlăduţoiu, localnică: Fasole, roşii, sfeclă, morcovi, ce e necesar, ce e necesar în gospodărie.

Reporter: Cum e viaţa aici în sat?

Milica Vlăduţoiu, localnică: Dacă munceşti, ai de toate. Dacă nu munceşti, nu prea ai.

Primăria încearcă să atragă investiții, ținând cont că sunt obiective turistice de vizitat

Ca să readucă viaţa la ţară, după zeci de ani în care nu s-a investit nimic, primăria încearcă acum să convingă tinerii să se mute în cătunul de pe dealuri şi să facă afaceri în turism sau agricultură.

Milica Vlăduţoiu, localnică: E vorba să facă aici cineva din Vidin o pensiune, să facă piscină. Dar eu n-o să mai trăiesc până atunci.

Ion Gîrniceanu, primar Jupîneşti: Avem doi tineri din comună care sunt interesaţi să facă două pensiuni. Suntem la faza de a face cadastru, de a identifica toate terenurile pentru a le concesiona sau a le cumpăra. 

Autorităţile promit că drumul va fi asfaltat în curând. Doar că le trebuie trei milioane de lei, bani pe care îi aşteaptă de la Guvern. Iar dacă drum încă nu e, cătunul nu duce lipsă de obiective turistice. Aici e o biserică veche de peste două secole, unde a poposit Tudor Vladimirescu, în 1821, când pregătea Revoluţia.

Diana Speretoiu Like

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Satul din România în care trăiesc doar 5 oameni. 48 de case sunt goale, iar primăria vrea să atragă tinerii aici