Antena Meniu Search
x

Curs valutar

DE CARTEA RECORDURILOR! Un şofer din Dorohoi a fost prins de radar de PATRU ORI, pe o distanţă de doar 9 KILOMETRI!

Viteza şi inconştienţa l-au transformat pe un şofer din Dorohoi în posesorul unui record pe care nu şi l-ar dori nimeni. Bărbatul a primit patru amenzi de la Poliţia Rutieră, toate pentru că a depăşit viteza legală, toate în aceeaşi zi. Şoferul a încălcat de patru ori legea pe o distanţă de doar 9 kilometri. Drept răsplată a primit 1305 lei amendă pentru fiecare abatare, dar s-a ales şi cu permisul suspendat pentru 360 de zile.

de Redactia Observator

la 20.02.2017 , 08:28

Viteza şi inconştienţa l-au transformat pe un şofer din Dorohoi în posesorul unui record pe care nu şi l-ar dori nimeni. Bărbatul a primit patru amenzi de la Poliţia Rutieră, toate pentru că a depăşit viteza legală, toate în aceeaşi zi. Şoferul a încălcat de patru ori legea pe o distanţă de doar 9 kilometri. Drept răsplată a primit 1305 lei amendă pentru fiecare abatare, dar s-a ales şi cu permisul suspendat pentru 360 de zile.

Probabil grăbit, şoferul din Dorohoi a uitat că legile rutiere nu sunt doar orientative. A apăsat pedala de acceleraţie până la podea, fără să-l intereseze că în localităţi există o limită de viteză. La fel şi pe drumurile naţionale. Vigilenţa poliţiştilor rutieri din Neamţ a fost însă, ghinionul lui.

Pe o porţiune a Drumului Naţional 2, nu mai lungă de 9 kilometri, şoferul vitezoman a fost surprins de radar de nu mai puţin de patru ori. Prima dată, în localitatea Horia, unde a depăşit viteza legală cu 76 de kilometri pe oră. Pe acelaşi drum, dar în afara localităţii, un alt radar l-a înregistrat depăşind viteza legală cu 36 de kilometri pe oră. 

Vezi și

Dar goana lui nebună abia începuse. Pe drumul spre următoarea localitate, a fost surprins cu nu mai puţin de 216 kilometri pe oră, cu 115 kilometri peste viteza legală. Nu a încetinit nici când a intrat în localitatea Secuienii Noi, unde a fost înregistrat cu 130 de kilometri pe oră.

Niciuna dintre faptele şoferului vitezoman nu a scăpat nepedepsită. Pentru fiecare încălcare a legii, bărbatul a primit 1305 lei amendă. În total 5220 de lei. Iar sancţiunile nu s-au oprit aici. Bărbatul va sta pe scaunul pasagerului 360 de zile. Fiecare abatere i-a adus şi o suspendare de 90 de zile a dreptului de a se urcat la volan. 

La finalul celor 360 de zile, şoferul va trebui să susţină un nou test pentru a-şi redobândi permisul. În alte ţări, regulile pentru vitezomani sunt mult mai dure. În Olanda, depăşirea limitei legale cu 80 de kilometri duce la confiscarea autoturismului, iar în Belgia, şoferii găsiţi vinovaţi riscă şi amendă, şi închisoare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » DE CARTEA RECORDURILOR! Un şofer din Dorohoi a fost prins de radar de PATRU ORI, pe o distanţă de doar 9 KILOMETRI!