Observator » Ştiri sociale » Zăpada aduce bucurie pe pârtii

Zăpada aduce bucurie pe pârtii

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 08.12.2013, 19:29 | Modificat la 08.12.2013, 20:02

A fost încă o zi de veselie, pe pârtii. Cu soare, în staţiunea Harghita Băi şi mulţi fulgi, în Sinaia. În Poiana Braşov, însă, au fost sute de turişti.

Printre ei s-a strecut şi un Husky în vârstă de nouă luni, bucuros să vadă pentru prima oară zăpadă. 

Prin vântul care purta haotic fulgii de zăpadă prin staţiunea Sinaia, doar câţiva turişti s-au încumetat să iasă la o plimbare. Doi părinţi şi fiul lor, cu tot cu cel mai bun prieten al familiei, au rezistat eroic. Câteva ore, pe derdeluş, la -9 grade Celsius.

Pe pârtiile din Harghita Băi, n-a fost la fel de frig. Schiorii s-au bucurat şi de zăpadă, şi de soare. Pentru Irinel, a fost ultima zi în care a avut în faţa ochilor întinderea rece şi albă.

Articolul continuă după reclamă

Pe-un alt drum al judeţului, şters de omăt, cinci prieteni au refăcut un joc al copilăriei. Au unit două sănii între ele, iar apoi le-au legat de o maşină. Apoi au pornit aşa, cu zâmbetul pe buze, până la ei acasă, printre brazii încărcaţi.