Video Cel mai bun moment pentru a rezerva o vacanță de vară. Reducerile pot fi și de 40%
Pe principiul omul gospodar îşi face vara sanie şi iarna car, e bine să vă cumpăraţi încă de pe acum vacanţa de vară, spun asociaţiile din industria turismului. Marele avantaj al vacanţelor rezervate din timp este că pot compensa majorările de tarife cauzate de rata inflaţiei sau alte creşteri de tarife, susțin specialiștii.
Aceste vacanțe sunt "un as" în mâneca agențiilor, iar asta se vede în vânzări, care au crescut din octombrie și până acum cu 35% față de aceeași perioadă a anului trecut.
De ce sunt atractive pentru turiști? În primul rând datorită tarifelor. Reducerile pot să fie chiar și de 40% pentru o vacanță cumpărată până la finalul lunii ianuarie.
Continuă reducerile și în februarie și martie pentru acest tip de vacnțe, însă vor fi mai mici, spun cei din industrie. Mai apoi, turiștii vor să scape și de grija organizării unei vacanțe și caută și siguranță, adică să nu cadă în capcanele unor așa-ziși vânzători de oferte, care pot fi mincinoase.
În ceea ce privește destinațiile, apar și surprize. Astfel că, pe lângă cele tradiționale (Bulgaria, Turcia sau Grecia), în topul preferințelor românilor apar destinațiile exotice, asta se vede și în cifre.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰