Video Taxe şi amenzi noi. Ce trebuie să ştie cei care vor să plece în vacanţă în Bulgaria, Turcia sau Grecia
Noutăţi pentru cei care ţintesc relaxarea în insulele din Grecia, la all-inclusive-ul din Bulgaria sau pe plajele din Turcia. Nu vrem să vă tăiem elanul, dar anul acesta trebuie să vă pregătiţi cu mai mulţi bani, mai multă atenţie în trafic şi mai multă organizare. Vacanţa cu maşina devine un traseu cu taxe în cascadă. Asta ca să nu adăugăm pe listă preţul carburanţilor.
Drumul cu mașina pornește, de cele mai multe ori, la pompă și ne vom uita la trei țări: Bulgaria, Grecia și Turcia. Cel mai ieftin combustibil îl găsim în Turcia, aproximativ 6 lei pe litru. Urmează Bulgaria, cu aproximativ 7 lei pe litru, iar cel mai scump carburant este în Grecia, unde depășește 10 lei pe litru.
Prima taxă de drum apare la podul de peste Dunăre și, o noutate, de luna viitoare, taxa de pod va putea fi plătită și online, înainte să ajungem la barieră. Odată ajunși în Bulgaria, trebuie să plătim vignieta, care, mai nou, poate fi achitată și pentru o singură zi. Atenţie, însă, dacă nu vreţi să aveţi surprize neplăcute şi să scoateţi şi mai mulţi bani din buzunar, nu apăsaţi prea tare pedala de acceleraţie pe drumurile din Bulgaria, pentru că, anul trecut, bulgarii au instalat radarele fixe care vă trimit amenzile direct acasă.
Dacă mergem mai departe, spre Grecia, atunci vom avea de achitat alte taxe. Cele de autostradă, care se plătesc direct la punctele de trecere şi pentru un drum dus-întors ar trebui să achităm undeva la 200 de lei. Mare atenţie şi pe drumurile din Grecia, reguli noi sunt şi acolo. În unele oraşe au fost impuse limite de viteză de 30km/h, iar amenzile pot depăşi 3.500 de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
