Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Travel Tuesday, fenomenul care ia amploare în Europa şi SUA cu vacanţe la preţ redus. În ce zi pică în 2024

Mai întâi a fost Black Friday, apoi Cyber Monday. Acum, consumatorii însetaţi de oferte au un motiv să cumpere online încă o zi. Este vorba despre ”Travel Tuesday”, sau Marţea Călătoriilor, prima marţi după vacanţa americană de Ziua Recunoştinţei, îi vizează pe cei care caută reduceri la călătorii, mai degrabă decât televizoare cu ecran plat, relatează CNBC.

de Redactia Observator

la 06.11.2024 , 07:26

Travel Tuesday Travel Tuesday, un fenomen global - Shutterstock

Interesul de căutare pentru ”Travel Tuesday” a crescut cu peste 500% din 2021 până în 2023, potrivit unui raport publicat recent de McKinsey & Company. Căutările sunt cele mai mari în rândul consumatorilor americani şi canadieni, dar interesul este în creştere şi în Australia, Regatul Unit, Ţările de Jos şi Spania, potrivit McKinsey.

Travel Tuesday, un fenomen global

Google Trends susţine acest lucru, afişând căutările pentru ”Marţea Călătoriilor” începând din noiembrie 2017, care au scăzut în timpul pandemiei şi au crescut puternic în 2022 şi 2023, mai ales în America de Nord, Europa de Vest şi Australia.

Articolul continuă după reclamă

”Companiile de turism europene pot anticipa posibilitatea ca Travel Tuesday să devină un fenomen în creştere în regiunea lor”, notează raportul lui McKinsey. Cu excepţia Singapore, Travel Tuesday nu a prins încă în Asia, se arată în raport, poate din cauza popularităţii regionale a ”Zilei celibatarilor” din China – o perioadă de vânzări de câteva săptămâni care atinge vârful anual pe 11 noiembrie.

Pe acelaşi subiect

Dar asta nu împiedică companiile asiatice să participe la vânzări pentru a ajunge la clientela globală. Kristen Jennings Graff, director de vânzări şi marketing la Bawah Reserve, o staţiune ecologică din Insulele Riau din Indonezia, a declarat că compania ei a lansat prima promoţie ” Travel Tuesday” în 2023. ”Am avut o ofertă care a fost o alegere – upgrade, reducere sau un zbor gratuit. A generat vânzări bune pentru noi”, a spus ea.

Zboruri, hoteluri şi croaziere

Raportul lui McKinsey, intitulat ”Travel Tuesday este real şi în creştere”, a arătat că rezervările la hoteluri, companii aeriene şi croaziere în rândul călătorilor americani au crescut în ”Travel Tuesday” de anul trecut, care a avut loc pe 28 noiembrie 2023.

Rezervările companiilor aeriene au crescut cu peste 60% în acea zi, iar croazierele cu peste 50%, din perioada de două săptămâni înainte şi după aceasta, potrivit raportului. Rezervările la hotel au crescut şi ele cu 28%, deşi au fost uşor eclipsate de rezervările făcute cu o zi înainte, care a fost Cyber ​​Monday, potrivit raportului.

Căutările pentru ”Cyber ​​Monday” sunt mult mai mari decât pentru ”Travel Tuesday”, dar interesul pentru prima este în scădere, relatează news.ro”Rezervarile de călătorie făcute în Travel Tuesday le-au depăşit pe cele făcute în Cyber ​​Monday”, a spus Ryan Mann, partener în cadrul McKinsey’s Travel, Logistics and Infrastructure şi unul dintre autorii raportului.

Dar Mann avertizează că Travel Tuesday s-ar putea să nu facă pentru industria turismului ceea ce Black Friday a făcut pentru retail. În ambele date, consumatorii caută cele mai bune oferte, a spus el. ”Dar, spre deosebire de unele dintre achiziţiile de impuls pe care consumatorii le fac de Vinerea Neagră, rezervările de călătorie pot necesita mai multă planificare.”

Pentru cei care sunt gata să rezerve, pot găsi reduceri la tarife aeriene, croaziere şi pachete turistice, multe hoteluri oferind reducere de 20-30%  la cele mai bune tarife disponibile. Călătorii pot consulta ofertele de Travel Tuesday din 2023 pentru a-şi face o idee la ce să se aştepte în acest an. O parte din cheltuielile de sfârşit de an

În faţa creşterii costurilor de călătorie şi a presiunilor inflaţioniste, călătorii spun că găsirea unei oferte bune este o prioritate. O zi alocată reducerilor de călătorie poate fi un câştig pentru călători şi o oportunitate pentru companii de a-şi spori veniturile într-o perioadă în care de obicei există o pauză în rezervări, potrivit McKinsey.

Când este Travel Tuesday în 2024

Sfârşitul lunii noiembrie/începutul lunii decembrie este adesea considerat prea târziu pentru rezervările de iarnă şi prea devreme pentru cele de vară, se arată în raport. Poate fi, de asemenea, o modalitate de a obţine o parte din cheltuielile de vacanţă de sfârşit de an, care au fost mult timp dominate de cadourile fizice. Anul acesta, Travel Tuesday va fi în ziua de 3 decembrie.

Mai mult de jumătate dintre americani (58%) spun că preferă să-şi cheltuie banii în călătorii în loc să facă cumpărături, potrivit sondajului Winter Travel Survey 2024, de la compania de finanţe personale WalletHub.

Un sondaj global Amex Trendex din 2024, efectuat pe peste 13.000 de adulţi care câştigă cel puţin 50.000 de dolari pe an, a arătat că aproximativ unul din trei respondenţi a spus că intenţionează să ofere ”o experienţă” unei persoane semnificative sau copiilor lor. Rata a crescut şi mai mult pentru prieteni, aproape 70% spunând că preferă să ofere o experienţă sau să călătorească, în locul unui cadou material, potrivit sondajului.

Experienţele de top au fost pentru divertisment (59%) şi călătorii (54%), potrivit sondajului Amex publicat în septembrie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Travel » Travel Tuesday, fenomenul care ia amploare în Europa şi SUA cu vacanţe la preţ redus. În ce zi pică în 2024