Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ovidiu Bădescu, profesorul care a reinventat Educaţia, a primit trei laptopuri pentru a-şi ajuta elevii să aibă acces la cursuri

Ovidiu Bădescu, un profesor din Reşiţa, a convins şi alţi profesori să pregătească online, gratuit, mii de copii din toată ţara. Dar pentru asta are nevoie continuă de ajutor, iar Altex a venit în sprijinul lui.

de Redactia Observator

la 15.12.2021 , 12:48

Ovidiu Bădescu a creat, din nimic, o adevărată rețea de predare online, prin care sute de profesori ajută gratuit mii de elevi din toată țara să acopere golurile lăsate de pandemie. De la orele de matematică, lecțiile online s-au extins și la alte materii. Voluntarii organizează acum cursuri de dezvoltare personală pentru elevi, programe de suport emoțional pentru profesori, tabere de robotică, cluburi de artă. O comunitate întreagă și-a dat mâna și a reinventat Educația

"Niciodată societatea nu a progresat dacă noi am forţat copiii şi tinerii să facă ceea ce am crezut noi că e bine. De multe ori, poate cu cele mai bune intenţii, noi zicem că ăsta e binele copiilor. Dar nu neapărat. Haideţi să îi ascultăm, iar noi să fim acolo să le deschidem uşi sau geamuri, astfel încât fiecare să îşi aleagă zborul în direcţia în care doreşte. Trebuie să îi ascultăm. Dacă noi nu aveam încredere în adolescenţi şi în tineri, poate că acum eram în peşteri şi ne încălzeam la foc", a spus Ovidiu Bădescu.

"E suficient să te duci acolo şi să nu faci doar materia pe care o ai de făcut. Dacă intri într-o clasă şi vezi că ei au avut o lucrare la o materie înainte şi sunt speriaţi, tu trebuie să fii acolo şi să îi asculţi. Trebuie să vorbim cu ei, pentru că timpul ăla nu e pierdut", a explicat Ovidiu Bădescu. 

Vezi și

Raul Filip, director de achiziţii la Altex, i-a oferit profesorului trei laptopuri de care avea nevoie. "Educaţia este principalul pilon de dezvoltare al unei societăţi deschise şi libere şi Altex apreciază şi investeşte în toate iniţiativele din acest domeniu, fie că este vorba despre iniţiative personale sau publice", a declarat Raul Filip.

"Mulţumesc. Cu siguranţă copii se vor bucura. Deci chiar a venit într-un moment în care o elevă spunea că i s-a stricat laptopul şi că nu ştie cum să îşi facă temele la informatică", a spus Ovidiu Bădescu. 

Povestea lui Ovidiu Bădescu este AICI.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ajut Eu » Ovidiu Bădescu, profesorul care a reinventat Educaţia, a primit trei laptopuri pentru a-şi ajuta elevii să aibă acces la cursuri