Antena Meniu Search
x

Curs valutar

EXCLUSIV. Lavinia Şandru, despre motivul care a convins-o să candideze la prezidenţiale: "Am stat de vorbă cu oamenii"

Lavinia Şandru, candidata Partidului Umanist Social Liberă, invitată la ediția specială Observator. Ce spune despre anularea alegerilor din 2024 şi cum a luat Lavinia Şandru decizia de a candida la prezidenţialele din mai 2025.

de Redactia Observator

la 19.03.2025 , 20:29

Urmează cele mai importante alegeri din istorie. Continuăm seria interviurilor cu cei care vor să ajungă la Palatul Cotroceni şi au puterea de a-i face pe români mai prosperi, mai sănătoşi, mai educaţi, mai mândri şi bineînţeles, în siguranţă. Lavinia Şandru, candidat PUSL la prezidenţiale este prezentă în seara aceasta în Platoul Observator.

A.S: De ce v-aţi depus candidatura pentru cea mai înaltă poziţie a statului? Cum aţi luat această decizie?

Lavinia Şandru: Pentru că România reală trebuie să se facă auzită, respectată, pentru că România trebuia să facă astfel încât politica să lucreze în slujba ei, prin urmare am pornit ca un candidat al României reale. Am plecat împreună cu colegii mei în România reală, deja am parcurs peste 4.000 de km pe jos, cu bicicleta, într-o mașină. România reală, cu dureri, cu speranțe, cu supărări, cu bucurii, are posibilitatea să se facă auzită. Am stat de vorbă cu oameni care niciodată în viața lor nu au vorbit cu un om politic, care niciodată în viața lor nu au văzut un om politic ajungând în satul lor și au fost uimiți că pornesc la drum în România. Spre exemplu un militar în rezeră care a fost în 3 teatre de opraţiuni are pensia neindexată pentru că s-a considerat că nu merită şi că poate să trăiască cu 3.000 de lei, deşi a fost în Angola, în Irak, în Afghanistan.

Vezi și

A.S: A fost pusa în pericol democraţia în România? 

Pe acelaşi subiect

Lavinia Şandru: Ceea ce simt eu vorbind cu oamenii este că noi am intrat într-un fel de spirală a răului în ultimele luni și am ajuns să fim împărțiți în oameni buni și oameni răi, ai lor și ai noștri, cei din țară și cei din diaspora, progresiști și conservatori, suveraniști și europeni, ceea ce este extrem de grav pentru că toți suntem români. Suntem români și suntem la fel, nu există români speciali, indiferent unde locuim, ne dorim același lucru: să trăim în pace, să avem stabilitate, să putem face în așa fel încât familiile să se întărească. Prin urmare, trebuie să fim uniți. Am tot avut președinți care dezbinau, care ne despărțeau, vreau să înțeleagă toată lumea că am să fiu președinte pentru toți românii.

A.S: Ce spun oamenii că îi doare cel mai mult?

Lavinia Şandru: Abuzurile, asta îi doare cel mai mult. România, din păcate, e o țară a abuzurilor, pentru că și un pensionar căruia nu i s-a calculat corect pensia sau nu i s-a indexat pensia suferă un abuz, și un copil care nu are acces la educație de calitate suferă un abuz, și un tânăr fermier care este sfidat de către autorități suferă un abuz, și un bolnav care ajunge în spital și nu este tratat la timp și moare în urma unor abuzuri. Și părinții care pleacă în străinătate, lăsându-și părinții aici în grija bunicilor, pleacă de aici în urma abuzurilor, este un abuz.

O să fac un telefon albastru la Palatul Cotroceni, un telefon al abuzurilor, așa încât președintele să poată să fie informat în permanență în legătură cu tot ceea ce se întâmplă în țară și oamenii să știe că nu sunt singuri și au alături de ei, atunci când au impresia că au pierdut tot, îl au pe președintele României.

A.S: Mulți candidați din 2024 nu mai sunt pe listă, ce ați înțeles prin ce au spus românii prin votul de atunci?

Lavinia Şandru: Am înțeles că trebuie să se termine cu minciuna, cu ipocrizia, cu dezinformarea, ce nesimțire! Au văzut toți cheltuielile Administrației Prezidențiale. În ultimii doi ani, 11 milioane de euro. Ne facem că nu știam? Știam. Dar toată clasa politică a tăcut și nu a spus nimic și l-a lăsat pe Iohannis să își bată joc de români. Trebuie să se termine cu povestea asta. Trebuie să plătească cei care știau și n-au făcut nimic. Să nu se mai poată întâmpla niciodată așa ceva, să avem transparență totală la aceste cheltuieli.

Românii să se uite la ce președinte aleg. Peste aproape 5 săptămâni vor merge la vot și vor alege un președinte, să-l aleagă pe acel om care a arătat că, într-adevăr, face în așa fel încât să pună pe primul loc interesele românilor, nu propriile interese. Klaus Iohannis, unii l-am văzut înainte de a-l vedea restul româniei, unii ne-am certat cu el, unii am fost la un pas să ni se arunce cafeaua în față pentru că ne-am permis să-i punem o întrebare care l-a enervat: "Cum vrea să fie președintele tuturor românilor când el nu a fost în viața lui nici la Chișinău, nici la Cernăuți și oamenii aceia merită tot respectul?" El nu fusese acolo niciodată. Mi-am permis să-l întreb și au sărit toți. Și am zis că nu poate să fie ales un astfel de om care nu iubește românii, care nu înțelege că noi am fost una cu acei oameni și e foarte bine că am reușit să le dăm cetățenie română acestor oameni.

A.S: Cu cine ați fi votat în turul 2 dacă nu era anulat, între Elena Lasconi și Călin Georgescu?

Lavinia Şandru: Foarte complicat, am fost prima care am spus că problema turului nu l-a reprezentat Călin Georgescu, ci Elena Lasconi. Așa că, foarte complicat.

A.S:Cum faceți să atrageți către dvs. electoratul lui Călin Georgescu?

Lavinia Şandru: Nu vreau să atrag către mine niciun fel de electorat, sociologic vorbind, pentru că un om politic nu trebuie să-și facă calculele precum tehnicienii. Un om politic trebuie să știe exact ce vrea să facă pentru oameni și asta vreau eu să fac. Și o să spun stop abuzurilor, și mă adresez tuturor. Nu contează cu cine au votat anul trecut sau nu contează ce opțiuni au avut, în momentul în care ajung președinte, mă lupt pentru toată lumea. O să mă lupt pentru toți, pentru că suntem toți români și ne dorim un viitor mai bun pentru toți.

A.S: Ce v-a fost mai drag, să fiți jurnalist, să fiți actor sau să fiți politician?

Lavinia Şandru: Mi-e dragă și cea de jurnalist, și cea de actor, și cea de politician. Pe toate le-am făcut cu pasiune, poate cea de jurnalist mi-e cea mai dragă, pentru că mi se spunea de multe ori că și pe scenă, când sunt într-o piesă de teatru, se vede jurnalistul din mine. Și fac politică ca un jurnalist: îmi iau informații din 3 surse, adun dosare despre toată lumea, fac în așa fel încât să nu existe niciun fel de semn de întrebare în momentul în care pornesc o bătălie. Chiar îi rog pe colegii mei contracandidați să aibă un respect pentru presă, pentru că fără presă ar fi dezastru, nu ar exista democrație.

A.S: Dacă i-ați putea descrie într-un singur cuvânt pe Trump, Putin și Zelenski?

Lavinia Şandru: Trump: președintele, Putin: ofițerul, Zelenski: actorul. Își joacă bine rolul, își iubește țara, dar a intrat într-un rol, a intrat bine. Poate uneori face greșeli, spre exemplu atunci în biroul oval, în discuția cu Trump și JD Vance ar fi trebuit să se comporte altfel, ar fi trebuit să nu uite că este un președinte care urmărește ceva pentru țara lui și pentru acei oameni care mulți dintre ei au pierdut tot. El era acolo pentru acei oameni, nu avea voie să fie orgolios deloc.

A.S: În momentul în care veți merge la Bruxelles în calitate de președinte, cum veți prezenta România?

Lavinia Şandru: La Bruxelles, România trebuie să se impună în așa fel încât europenii să vadă România ca un partener egal. Suntem cu toții parteneri și putem să fim egali, depinde de puterea pe care o au cei care ajung acolo să ne reprezinte. Președintele, când merge la Consiliul European, trebuie să știe exact ce vrea, trebuie să știe exact ce poate să ceară, să își caute aliați și parteneri. Dacă suntem un stat respectat, vom avea și aliați puternici; dacă vom fi un stat slab, vom avea dușmani puternici. Noi trebuie să ne întărim democrația și să dobândim prosperitate. Dacă vom dobândi asta și dacă îi vom face pe ceilalți să înțeleagă că noi nu ne plecăm capul și știm exact ce putem obține pentru noi, vom avea doar de câștigat.

A.S: Care este cea mai mare vulnerabilitate a României?

Lavinia Şandru: Faptul că nu am aflat nici până în acest moment de ce s-au anulat alegerile prezidențiale. Există vorbe, există hârtii, dar nu ni s-a spus exact de ce s-au anulat și dacă alegerile din mai vor fi sigure. Pentru că nu a fost normal și elegant pentru românii din afacere, care parcurseseră sute de km, să li se spună că votul le-a fost anulat. Vreau să rezolv problemele pe care le au românii din diaspora. Să poată să-și facă buletinele acolo, la consulate, să le vină pașapoartele mult mai repede, să aibă buletinele chiar dacă au domiciliul în străinătate, să le aibă. Nu se poate să jignim românii din afacere, nedându-le buletinele.

A.S: Guvernul acesta va continua să existe dacă ajungeți la Palatul Cotroceni sau considerați că ar trebui schimbat?

Lavinia Şandru: Alegerile vor fi acum pentru președinte. În cazul în care vor avea loc și alegeri parlamentare, nu în cazul în care nu se vor înțelege partidele din parlament, atunci cu siguranță vor da jos guvernul și vor avea loc alegeri parlamentare. Dacă vor avea loc, vor fi alte discuții și atunci voi face consultări cu partidele politice.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Obişnuiţi să daţi mai departe cadourile primite care nu vă plac?
Observator » Alege bine pentru tine » EXCLUSIV. Lavinia Şandru, despre motivul care a convins-o să candideze la prezidenţiale: "Am stat de vorbă cu oamenii"