Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Val de alerte cu bombă la secții de votare din străinătate: MAE acuză un atac hibrid orchestrat de Rusia

Ministerul Afacerilor Externe din România a transmis, într-un comunicat oficial, că alertele cu bombă semnalate în mai multe orașe din Europa și SUA reprezintă o parte a unui plan orchestrat de Federația Rusă pentru a perturba alegerile din Republica Moldova.

de Redactia Observator

la 28.09.2025 , 15:04

Val de alerte cu bombă la secții de votare din străinătate: MAE acuză un atac hibrid orchestrat de Rusia - Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE: Se urmează procedurile de securitate în cooperare cu instituțiile de forță din țările partenere. În afară de Genova, votarea a continuat.

"Alertele cu bombă au început exact cum au atenționat autoritățile anterior că se va întâmpla ca parte a asaltului Federației Ruse asupra procesului electoral din Republica Moldova", se arată în comunicatul MAE.

Cazurile au fost înregistrate la secții de vot din Roma, Genova (Italia), București (România), Ashville (SUA) și Alicante (Spania). În plus, a fost raportată o alertă și în Bruxelles (Belgia), potrivit informațiilor primite ulterior.

Articolul continuă după reclamă

Ministerul precizează că autoritățile statului erau pregătite pentru acest scenariu și că au fost stabilite proceduri clare pentru a limita efectele acestor incidente.

"Instituțiile statului s-au pregătit pentru acest scenariu, am stabilit proceduri clare și cooperăm cu partenerii noștri din alte state pentru ca procesul electoral să nu aibă de suferit", transmite MAE, care face apel la cetățeni să urmeze recomandările autorităților și să "continue votul cinstit".

Totodată, autoritățile dau asigurări că "camerele de supraveghere a proceselor electorale amplasate în secțiile de votare sunt funcționale și țin sub observație instrumentele electorale pentru ca acestea să rămână intacte până la reluarea proceselor de vot".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Alegeri în Republica Moldova » Val de alerte cu bombă la secții de votare din străinătate: MAE acuză un atac hibrid orchestrat de Rusia