CCR a decis că Victor Ponta poate candida la alegerile prezidenţiale. Hotărârea este definitivă
Judecătorii Curții Constituționale au respins, sâmbătă, contestațiile depuse împotriva candidaturii fostului premier Victor Ponta.

Curtea Constituțională a respins sâmbătă cele două contestații împotriva înregistrării candidaturii lui Victor Ponta.
CCR a decis că Victor Ponta poate candida
Într-una dintre contestații Ponta era acuzat că a constituit, în 2021, Uniunea Social-Liberală și și-a plagiat doctoratul.
În a doua contestație se menționa, printre altele, că fostul premier a subminat ordinea constituțională.
- Analist, despre sarabanda candidaturilor la prezidenţiale: "Tabloul ne arată o Românie divizată"
- Candidatura lui Victor Ponta, contestată la CCR. E acuzat de tentativă de lovitură de stat
- Candidatura lui George Simion, validată de BEC: "Să vedem dacă trecem de CCR"
- Ultima zi de depunere a candidaturilor pentru alegerile prezidenţiale. Anamaria Gavrilă şi un fost ministru,...
- Victor Ponta, liber să candideze la președinție. BEC i-a validat candidatura
Ce spune CCR
În ședința din data de 15 martie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere două contestații. În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituțională a respins contestațiile formulate împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr.24D/ din 14 martie 2025 privind înregistrarea candidaturii independente a domnului Ponta Victor-Viorel și a semnului electoral la alegerile pentru Președintele României din anul 2025. Hotărârea este definitivă și se comunică Biroului Electoral Central. Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârii, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Înainte de decizia CCR, Victor Ponta a anunțat că a luat decizia de a renunța în mod oficial la cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului și a poporului sârb în anul 2018. El spune că a luat decizia având în vedere candidatura la prezidențiale și „angajamentul de a pune doar România pe primul loc”.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰