Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mai multe ONG-uri cer demisia preşedintelui AEP, pozat la tăierea porcului cu oameni din anturajul lui Călin Georgescu. Reacţia lui Toni Greblă

Mai multe organizaţii neguvernamentale şi experţi electorali solicită demisia preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, după ce au apărut imagini cu acesta la o petrecere privată alături de persoane apropiate de AUR şi care acum se află în anturajul lui Călin Georgescu, candidat plasat pe primul loc în urma turului l al alegerilor prezidenţiale. Semnatarii scrisorii prin care este cerută demisia lui Toni Greblă consideră că aceasta este incompatibil cu poziţia de preşedinte AEP.

de Redactia Observator

la 06.12.2024 , 12:26

Constantin Lupu, Toni Grebla, Cătălin Moroșanu Constantin Lupu, Toni Grebla, Cătălin Moroșanu - Adevărul

Mai multe organizaţii neguvernamentale şi experţi electorali au transmis, vineri, o scrisoare, prin care solicită demidia lui Toni Greblă, afirmând că două investigaţii de presă pun din nou sub semnul întrebării imparţialitatea lui Toni Greblă, preşedintele AEP. 

Toni Greblă, la tăierea porcului cu persoane din anturajul AUR

”Publicaţia Adevărul prezintă imagini de la o petrecere privată, din decembrie 2022, la care dl. Greblă a participat alături de persoane apropiate Alianţei pentru Unitatea Românilor. Aceste persoane sunt suspectate de simpatii legionare, incompatibile cu democraţia şi statul de drept. Astăzi, aflăm că aceste persoane se regăsesc în anturajul candidatului Călin Georgescu, ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, candidat acuzat chiar de instituţiile statului că este susţinut de un actor statal ostil, propagă idei fasciste şi neagă prevederi ale Constituţiei”, se arată în scrisoare.

Articolul continuă după reclamă

Semnatarii documentului au adăugat că locuinţa în care s-a desfăşurat întâlnirea privată este exact sediul informal de campanie al lui Călin Georgescu, iar una dintre persoanele lângă care apare Toni Greblă în aceste imagini este conectată financiar şi politic cu persoane apropiate de partide pro-ruse din Republica Moldova, după cum au dezvăluit publicaţiile Snoop şi Captura.

Pe acelaşi subiect

Reacţia lui Toni Greblă

Toni Greblă a declarat că nu s-a întâlnit niciodată cu Călin Georgescu, cu toate că a fost la vila de la Izvorani. 

"Am fost acum doi ani de zile și de atunci, din păcate, n-am mai avut timp să trec pe acolo. Gazda tăia un porc de Crăciun, în marginea comunei Izvorani. Acolo erau mai multe persone, printre care mi-amintesc că era și marele campion Moroșanu. Gazda, altfel, este profesor universitar, iar la acea dată era președintele Autorității pentru Învățământ Dual. Am stat aproximativ două ore, am plecat de la eveniment. De atunci n-am mai trecut pe acolo, că n-am mai avut timp. Nu-l cunosc, nu l-am cunoscut niciodată, nu am vorbit niciodată, nu m-am aflat vreodată în preajma celui pe care îl invocați dumneavoastră acolo, Georgescu", a declarat Toni Greblă pentru Adevărul.

Imaginile cu soţia preşedintelui AEP

De asemenea, reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale şi experţi electorali au afirmat că publicaţia Aktual24 publică imagini care arată că soţia preşedintelui AEP, Mihaela Greblă, distribuie materiale de propagandă electorală prin social media, pentru Călin Georgescu, ”candidat aflat în centrul unor acuzaţii grave formulate de instituţiile statului”.

Cei care îi cer demisia lui Toni Greblă consideră că explicaţiile oferite de şeful AEP ”au fost insuficiente şi au încercat minimizarea gravităţii faptelor prezentate”. Ei consideră că preşedintele instituţiei care organizează alegerile ”are datoria de a evita orice situaţie care i-ar pune sub semnul întrebării integritatea şi neutralitatea”. 

De asemenea, reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale şi experţi electorali mai amintesc faptul că AEP nu a dat niciun răspuns relevant solicitărilor repetate ale organizaţiilor independente, susţinute şi de numeroşi cetăţeni, cu privire, la lămurirea inconsistenţelor din raportările financiare ale lui Călin Georgescu. 

”Campania candidatului în cauză pretinde că are buget zero, în condiţiile în care este evident o masivă şi costisitoare operaţiune de propagandă în mediul online. De asemenea, AEP a oprit fără explicaţii publicarea de date privind raportările financiare din 8 până în 25 noiembrie, afectând transparenţa procesului electoral. În contextul alegerilor recente din Republica Moldova, unde a avut loc o fraudă masivă legată de finanţarea campaniei, ne-am fi aşteptat ca instituţia să fie pregătită pentru verificarea cât mai rapidă, din propria iniţiativă a unor cazuri care afectează semnificativ integritatea procesului electoral”, se mai arată în document. 

Totodată, recent, publicaţia Snoop a arătat că una din primele decizii ale lui Toni Greblă, după numirea în funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, a fost să-şi mărească ilegal salariul. "Ilegalitatea deciziei a fost constatată de Curtea de Conturi. Menţionăm acest fapt pentru că este un indiciu privind lipsa de integritate a domnului Greblă. Considerăm că domnului Greblă este incompatibil cu poziţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente şi solicităm demisia sa de îndată”, au mai transmis semnatarii scrisorii. 

Documentul este semnat de următoarele organizaţii şi persoane: Expert Forum,  Centrul pentru Inovare Publică, Centrul FILIA, Funky Citizens, Miliţia Spirituală, ActiveWatch,Centrul Român de Politici Europene, Asociaţia Respiro Human Rights Research Centre, Asociaţia Civica,Asociaţia Rădăuţiul Civic, Centrul pentru Resurse Civice, CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică 

Centrul pentru Studiul Democraţiei, Átlátszó Erdély/Transilvania Transparentă, FONSS - Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, Mircea Kivu, sociolog, Maria Krause, expert electoral independent, DOR - Romanian Diaspora The Diaspora Initiative , FDSC – Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile , Centrul de Resurse Juridice , Asociaţia A.R.T Fusion

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Plafonarea preţului la gaze şi curent expiră în 3 luni. Vă gândiți să schimbați furnizorii sau rămâneți la cei actuali?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2024 » Mai multe ONG-uri cer demisia preşedintelui AEP, pozat la tăierea porcului cu oameni din anturajul lui Călin Georgescu. Reacţia lui Toni Greblă