Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Reacţia lui Mircea Geoană după ce Elena Lasconi l-a acuzat că s-a întâlnit cu şeful unei "divizii de hackeri care au manipulat alegerile în peste 30 de ţări"

Echipa de campanie a candidatului independent la preşedinţie Mircea Geoană îi transmite contracandidatei de la USR Elena Lasconi că este nedemn din partea unui candidat la prezidenţiale să arunce în spaţiul public suspiciuni despre un alt candidat fără să le dovedească sau să le lămurească pînă la capăt, făcând apel la toţi candidaţii să trateze cu responsabilitate campania electorală. Reacţia vine după ce Lasconi a susţinut că Mircea Geoană s-a întâlnit recent cu o persoană carre conduce o divizie de hackeri care au manipulat alegerile în peste 30 de ţări din lume, informează news.ro.

de Redactia Observator

la 28.10.2024 , 14:30

Reacţia lui Mircea Geoană după ce Elena Lasconi l-a acuzat că s-a întâlnit cu şeful unei "divizii de hackeri care au manipulat alegerile în peste 30 de ţări" - Agerpres

"Este nedemn din partea unui candidat la alegerile prezidenţiale să arunce în spaţiul public suspiciuni despre un alt candidat fără să le dovedească sau să le lămurească pînă la capăt. Nu putem răspunde la acuzaţii fără subiect, predicat şi dovezi despre presupuşi hackeri şi alte închipuiri şi este penibil să facă altfel de insinuări fără vreo dovadă. Este necesar ca doamna Lasconi să explice urgent ce a vrut să spună exact şi vom răspunde cînd va fi clar despre ce este vorba. Îi rugăm pe toţi candidaţii să trateze cu responsabilitate această campanie prezidenţială şi să aibă respect faţă de cetăţeni", este mesajul transmis de echipa de campanie a lui Geoană.

Ce a spus Elena Lasconi despre Mircea Geoană

Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat duminică despre Mircea Geoană că tocmai s-a întâlnit recent cu un individ pe care ea îl consideră periculos şi România ar trebui să îl considere periculos, pentru că conduce o divizie de hackeri care au manipulat alegerile în peste 30 de ţări din lume. Ea nu a vrut să spună despre cine este vorba.

Articolul continuă după reclamă

Elena Lasconi a fost întrebată de Mircea Geoană într-o intervenţie video, la Antena 3, dacă ar participa la o reuniune BRICS. "Poate că domnia sa s-ar duce, pentru că cunoaşte drumurile către Moscova, dar Elena Lasconi, nu", i-a răspuns Lasconi contracandidatului. Ea a precizat că este interesant că Geoană i-a adresat o întrebare din zona Rusiei, în condiţiile discuţiilor privind vizitele în Rusia.

"Tocmai s-a întâlnit recent cu un individ pe care eu îl consider periculos (..) şi România ar trebui să îl considere periculos, pentru că conduce o divizie de hackeri care au manipulat alegerile în peste 30 de ţări din lume", a precizat Elena Lasconi. Lasconi a menţionat că va spune cine este persoana în întrebarea pe care i-o va adresa lui Mircea Geoană, în emisiune.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Şoferii agresivi în trafic vor putea fi reclamaţi în aplicaţia Poliției. Vi se pare o idee bună?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2024 » Reacţia lui Mircea Geoană după ce Elena Lasconi l-a acuzat că s-a întâlnit cu şeful unei "divizii de hackeri care au manipulat alegerile în peste 30 de ţări"