Antena Meniu Search
x

Curs valutar

REPER: Decizia CCR privind renumărarea voturilor este "de neînțeles" şi "fragilizează fundamentul democrației"

REPER își exprimă îngrijorarea față de decizia Curții Constituționale a României de a dispune renumărarea voturilor din turul întâi al alegerilor prezidențiale.

de Redactia Observator

la 28.11.2024 , 16:17

Ramona Strugariu Ramona Strugariu, REPER - Profimedia

Hotărârea reprezintă un precedent periculos pentru democrație și riscă să adâncească și mai mult neîncrederea cetățenilor în capacitatea statului de a organiza alegeri libere și corecte, afirmă REPER.

Reacţia REPER la decizia CCR

"Suntem martorii unei decizii care fragilizează fundamentul democrației. În vremuri în care extremismul riscă să acapareze democrația si parcursul european al României, în loc să consolideze încrederea publicului, CCR ia decizii inexplicabile, care induc sentimentul de profundă neîncredere în instituțiile statului. Aceasta nu este direcția pe care ne-o dorim pentru o Românie europeană și democratică. Se pierde, în plus, şi mai tare, încrederea în fața partenerilor europeni, internaționali, a oamenilor. Când REPER a cerut renumărarea la alegerile europene, cu atâtea dovezi clare, nu a fost posibil. Acum, în mod ciudat şi brusc, se poate. Este de neînțeles şi periculos", a declarat Ramona Strugariu, copreședinta REPER.

Articolul continuă după reclamă

CCR a validat în trecut alegerile europarlamentare contestate pe baza a mii de suspiciuni de fraudă semnalate atât de REPER, cât și de alți competitori electorali și organizații ale societății civile. Decizia actuală de renumărare a voturilor vine în contradicție cu această practică, ridicând întrebări serioase cu privire la standardele de imparțialitate aplicate, adaugă sursa citată de Mediafax.

"În loc să ofere stabilitate, această decizie alimentează incertitudinea înaintea alegerilor parlamentare. Este inadmisibil ca, în pragul unui moment esențial pentru democrația noastră, să avem o societate divizată și un proces electoral pus sub semnul întrebării", a adăugat Dragoș Pîslaru, copreședinte REPER.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă păstrați susținerea pentru același candidat la reluarea alegerilor prezidențiale?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2024 » REPER: Decizia CCR privind renumărarea voturilor este "de neînțeles" şi "fragilizează fundamentul democrației"