Antena LIVE

Orele în care parcarea va fi gratuită, în Constanţa şi staţiunea Mamaia. Hotărâre valabilă până la finalul anului 2022

Veşti pentru şoferii nemulţumiţi de taxa de parcare din nordul litoralului românesc. Marţi, Consiliul Local Constanţa a aprobat un proiect de hotărâre prin care plata parcării pe timpul nopţii se suspendă, în municipiu şi în staţiunea Mamaia, până la sfârşitul anului.

De la 26.07.2022, 15:19
Plata parcării pe timpul nopţii se suspendă la Constanţa şi Mamaia Profimedia

"Proiectul de hotărâre pentru suspendarea unor prevederi din cuprinsul Regulamentului de organizare şi funcţionare a parcărilor publice din municipiul Constanţa aprobat prin HCL nr.123/2021 a fost aprobat astăzi de consilierii locali. Obligativitatea plăţii tarifului de parcare din municipiul Constanţa şi staţiunea Mamaia, între orele 19:00-09:00, va fi eliminată până la 31 decembrie 2022, inclusiv", se arată într-un comunicat al Primăriei Constanţa, citat de Agerpres.

Problema locurilor de parcare scumpe din Constanţa şi Mamaia

Conform aceleiaşi surse, demersul vine în completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a parcărilor publice din municipiul Constanţa, care prevedea, încă de la intrarea în vigoare, posibilitatea ca toţi agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în zona "zero" să poată să beneficieze de un abonament unic în valoare de 199 de lei pe lună şi de un abonament suplimentar în valoare de 499 lei pe lună.

"Totodată, modalitatea prin care hotelierii închiriază locurile de parcare din staţiunea Mamaia va fi îmbunătăţită de comun acord, între Confort Urban şi agenţii economici, prin simplificarea modalităţii de contractare şi introducerea unor abonamente la purtător. Aceştia vor putea pune la dispoziţie turiştilor un abonament ce le va permite acestora să parcheze oriunde în zona 0, şi nu doar într-un loc specific, stabilit în prealabil. Hotelierii pot pune la dispoziţia turiştilor locuri de parcare închiriate cu 70 bani/oră, cel mai mic tarif care poate fi plătit în municipiul Constanţa pentru plata parcării", se mai menţionează în comunicat.

Pe acelaşi subiect

Primăria Constanţa precizează că în staţiunea Mamaia, din cele 6.900 de locuri de parcare, sunt contractate doar 100 cu abonament unic, iar aproximativ 1.200 cu abonament suplimentar, prin noua măsură dorindu-se creşterea numărului locurilor contractate de către hotelieri, care în prezent este de 1.300.

Primăria Mangalia a eliminat taxa de parcare în staţiunile din sudul litoralului

Şi administraţia locală din Mangalia decisese anterior, pe 14 iulie, eliminarea taxei de parcare în oraş şi staţiunile turistice arondate - Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter şi Neptun-Olimp - până la sfârşitul actualului sezon estival.

Ți-a plăcut acest articol?

constanta mamaia parcare parcare gratuita preturi
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Meghan Trainor a dezvăluit că ea și Daryl Sabara și-au reînnoit jurămintele....
ZU
Publicat 02.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți
Deparinti
Publicat 02.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni...
Medicool
Publicat 02.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024