Antena LIVE
Video

Au lăsat heliportul pentru biserică. Bolnavii trebuie să meargă zece kilometri distanţă pentru a fi preluaţi

Heliport pentru elicopterele SMURD sau o biserică? Care este necesitatea mai mare în curtea unui spital? La Braşov, alegerea a fost făcută şi a generat reacţii diverse printre bolnavi şi aparţinători. În curtea Spitalului Judeţean, pe terenul unde până nu demult aterizau elicoptere cu pacienţi în stare gravă, s-a ridicat o biserică. 
 

De la 13.04.2022, 18:51

Astfel că bolnavii ajung acum pe un heliport aflat la zece kilometri distanţă şi sunt preluaţi de acolo cu ambulanţele. Doar că asta înseamnă o întârziere de cel puţin 20 de minute care, de multe ori, poate face diferenţa între viaţă şi moarte. Autorităţile caută acum o altă soluţie pentru urgenţele medicale de grad zero.

Biserica a fost construită în zona de nord a pavilionului central al spitalului, pe un teren de aproximativ 400 de metri patrati. Locul era folosit de echipajele medicale aeriene pentru aterizarea în cele mai urgente misiuni. 

Şantierul a fost deschis, iniţial, în baza unei autorizaţii de construcţie din 2011. Însă, pentru că biserica nu a fost gata, peste cinci ani mai tarziu, Primaria a emis Parohiei Spitalului o noua autorizatie. Termenul pentru finalizarea lucrarilor: 19 mai 2019. Însă, biserica nu e gata nici astazi. 

Heliport vs biserică

Pe acelaşi subiect

Rezultatul? Pacienţii aflaţi in stare critica, aduşi la Brasov cu elicopterul sau preluaţi de aici trebuie transportaţi cu ambulanta cale de zece kilometri. Adica distanta dintre spital si fabrica IAR Ghimbav, cel mai apropiat loc de aterizare.

Raed Arafat, sef DSU: S-a decis sa se puna o capela, in locul punctului unde aterizam, de regula. Si eu, cand lucram pe elicopter, am aterizat chiar aici, ca medic si am preluat de la UPU pacienti. A fost o decizie luata la un anumit nivel si s-a pus, in loc, o capela, motiv pentru care elicopterul acum aterizeaza la distanta destul de importanta, la Ghimbav. Normal ca intarzie asistenta pacientului.

General de flotila aeriană Catalin Dache, inspector sef IGAv: Diferenta majora este pentru pacient, intrucat, la momentul acesta, noi aterizam la Ghimbav, de unde pacientul este preluat de o ambulanta si adus terestru, pana la spital. Asta inseamna timp pretios, pierdut prin transportul pacientului, plus disconfortul produs de transportul rutier. 

Localnic: E bine ca s-a facut capela, in locul heliportului? Nu. De ce? Pai mai e una aici, numai biserici?

Localnică: E bine sa fie biserica, de ce sa nu fie biserica? Mai vine un preot, nu vedeti ca acum oamenii, mai mult la Dumnezeu se roaga, decat la ...

Claudiu Loghin, reporter: Conducerea Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Brasov a refuzat sa faca orice comentariu despre situatia care a dus la intarzieri atat de mari in gestionarea urgentelor medicale.

Nici parohul bisericii nu a vrut sa comenteze circumstantele construirii lacasului de cult. Acum, autoritatile locale cauta solutii pentru amenjarea unui heliport pe cladirea spitalului sau pe un alt teren din curtea unităţii medicale. 

Ți-a plăcut acest articol?

biserica helioport
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Meghan Trainor a dezvăluit că ea și Daryl Sabara și-au reînnoit jurămintele....
ZU
Publicat 02.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți
Deparinti
Publicat 02.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni...
Medicool
Publicat 02.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024