Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ce înseamnă Deniile, slujbele săvârşite noaptea în biserici. Cele mai importante sunt Deniile de joi şi cele din Vinerea Mare

A început Săptămâna Patimilor, iar Biserica marchează fiecare zi cu o slujbă specială, numită Denie! Şi fiecare slujbă este însoţită de tradiţii pe măsură. Şi unde se păstrează tradiţiile mai frumos şi mai autentic decât în Suceava.

de Angela Bertea

la 29.04.2024 , 17:45

Astăzi, 29 aprilie, e prima zi din Săptămâna Mare sau Săptămâna Pătimirilor, o săptămână în care credinţa se manifestă mai puternic, o săptămână în care în biserici se săvârşesc în fiecare zi Deniile. Tradiţia spune că oamenii să participe la aceste slujbe, cei care nu au reuşit să se spovedească sau să se împărtăşească pot să facă acest lucru.

"Este cea mai intensă perioadă din punct de vedere spiritual din întreg anul bisericesc. E o săptămână marcată de aceste slujbe foarte dragi oamenilor, numite Denii. Ele sunt nişte slujbe de noapte, săvârşite mai mult seara pentru ca oamenii să poată participa mai uşor la ele. Fiecare dintre aceste Denii au ceva specific. În primul rând textul biblic care se citeşte transmite mesaje importante pentru credincioşi prin care se vor pregăti pentru marea sărbătoare a Învierii. Spre exemplu, în această seară, printre altele, se va citi o pildă despre cele 10 fecioare. Cinci înţelepte şi cinci mai puţin înţelepte. Un îndemn practic în a aduna fapte bune.

Cele mai importante Denii sunt ultimele două, cele de joi şi de vineri. Cea de joi, numită şi Denia celor 12 Evanghelii, pentru că se citesc 12 texte din Sfânta Scriptură. Este şi ceva mai lungă decât celelalte. O particularitate ar fi că în cadrul acestei slujbe se scoate crucea din altar. Apoi, avem Denia de Vineri, numită şi Denia Prohodului, o denie în cadrul căreia se cântă. Alături de preoţi, cântă întrega biserică acele strofe puse pe note muzicale care sunt pratic cântarea de îngropare a Mântuitorului Hristos. Este ultimul pas înainte de luminoasa Înviere", a declarat Adrian Duţuc, preot biserica "Sfântul Dumitru" din Suceava.

Vezi și

Ce este bine să faci în Lunea Mare. Tradiții în prima zi din Săptămâna Patimilor

Pe acelaşi subiect

Potrivit tradiției, în Lunea Mare, gospodinele încep curățenia de Paște. Se scoate totul afară, se aerisesc lucrurile, se spală și se văruiește casa. Este o vorbă din bătrâni: “Să nu te prindă Paștele în necurățenie, că te blesteamă casa!”.

Tot în Lunea Mare se fac două pomeniri importante. A lui Iosif, cel de-al unsprezecelea fiu al bătrânului Iacob și primul al Rahilei. Biblia spune că, acesta a fost aruncat într-o fântână de către frații lui și mai apoi vândut unor negustori pentru 30 de arginți. „Iată visătorul! Haidem să-l omorâm și să-l aruncăm într-un puț și să zicem ca l-a mâncat o fiară sălbatică și vom vedea ce se va alege de visurile lui”, au strigat frații, dar Ruben, cel mai mic dintre ei a avut altă variantă: „Nu, să nu vărsați sânge! Aruncați-l mai bine în puțul acela din pustiu, dar mâinile să nu vi le puneți pe el”.

Iosif, aruncat în fântână, semnifică punerea lui Hristos în mormânt. Și pentru că puțul era lipsit de apă, până la Învierea lui Hristos, mormântul era chipul morții, dar după, mormântul nu a mai fost considerat loc de veci. De asemenea, vânzarea lui Iosif pentru 30 de arginți este o preînchipuire a lui Hristos, vândut de Iuda, tot pentru 30 de arginți.

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Ce înseamnă Deniile, slujbele săvârşite noaptea în biserici. Cele mai importante sunt Deniile de joi şi cele din Vinerea Mare