Ce înseamnă starea de alertă instituită în Galați și Vaslui, după inundațiile catastrofale. Risc major de viituri pe râuri din Moldova, în următoarele ore
Aseară a fost decretată stare de alertă pentru judeţele Vaslui şi Galaţi, grav afectate de ploile torențiale. Bilanţul morților în urma inundațiilor din Galați a ajuns la șapte, după ce a fost confirmat decesul persoanei dispărute în localitatea Suhurlui.
De Clara Mihociu la 17.09.2024, 09:49- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Ca urmare a solicitărilor venite din partea comitetelor pentru situații de urgență din Galați și Vaslui, ministrul de Interne a declarat stare de alertă în aceste două județe. Practic, de acum se pot lua de urgență măsuri pentru repararea în mare parte a situațiilor celor mai grave. Vorbim despre reparații, fie la locuințe, drumuri, poduri sau alte obiective de infrastrutură.
Autoritățile din cele două județe trebuie să vină, însă, cu o listă de obiective și măsuri concrete ce trebuie luate și realizate în perioada imediat următoare.
Codul roşu de inundaţii, prelungit în Galaţi, Vaslui şi Iaşi
Hidrologii au emis, ieri, o nouă avertizare cod roșu de inundații pentru râuri din județele Iași, Vaslui și Galați. Avertizarea a intrat în vigoare luni seară, la ora 18:00 și expiră marți, la ora 12:00.
- 1.000 de pompieri din ţară, trimişi în sprijinul salvatorilor de la ISU Galaţi, în urma inundaţiilor
- Dezastru după ciclonul Boris. Apele Române: Inundațiile din Galați, așa cum se văd o dată la peste 100 de ani....
- Inundații în Galați. Comuna Slobozia Conachi, acoperită de noroi. Animalele moarte au fost duse de ape până pe...
Potrivit reprezentanţilor Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Bârlad – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Vaslui – amonte S.H. Bârlad (judeţele: Vaslui şi Iaşi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele: Vaslui şi Galaţi) este cod roșu de inundații.
În același interval este în vigoare o avertizare hidrologică de cod portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice: Bârlad – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti – amonte S.H. Bârlad şi afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Bârlad (judeţele: Vaslui, Iaşi şi Galaţi), râul Bârlad – pe sectorul aval S.H. Bârlad (judeţele: Vaslui şi Galaţi), Siret – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci (judeţul Galaţi), Prut - afluenţii aferenţi sectorului amonte cu râul Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Prut - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Jijia (judeţele: Iași, Vaslui și Galaţi).
De asemenea, luni, la ora 12, a intrat în vigoare atenționarea cod galben de inundații pe râurile din bazinele hidrografice: Bârlad (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Galaţi şi Vrancea), Siret – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci (judeţul Galaţi), Prut - afluenţii aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Jijia (judeţele: Botoșani și Iași), Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi) şi Prut - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Jijia (judeţele: Iași, Vaslui și Galaţi). Această avertizare este valabilă până marți, la miezul nopții.