Mesaj RO-Alert în Drăgășani din cauza nor gros de fum negru ridicat deasupra orașului
Oamenii din Drăgășeani (Vâlcea) au primit un mesaj RO-Alert, astăzi, după ce un incendiu de proporții a izbucnit la un depozit de cauciucuri din oraș.
De Alin Tarnovschi la 16.01.2020, 16:25Oamenii din Drăgășeani (Vâlcea) au primit un mesaj RO-Alert, astăzi, după ce un incendiu de proporții a izbucnit la un depozit de cauciucuri din oraș.
Incendiul a izbucnit, în această dimineață, la un depozit de cauciucuri uzate din municipiul Drăgășani.
Flăcările au început să se extindă, astfel că angajații depozitului au sunat la numărul unic de urgență 112.
Până la sosirea pompierilor însă, incendiul s-a extins la zeci de tone de cauciucuri, astfel că deasupra orașului s-a ridicat un nor gros de fum negru.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea, dar și echipaje medicale.
Din primele informații, incendiul se manifestă la două clădiri din interiorul depozitului, însă s-a extins și la cauciucurile depozitate în curte.
Potrivit inspectorului șef al ISU Vâlcea, Dan Pascariu, vântul este foarte puternic și împrăștie fumul, de aceea oamenii sunt sfătuiți să rămână în case, notează gazetavalceana.ro.
De asemenea, reprezentanții ISU au decis să folosească sistemul RO-Alert pentru a transmite un mesaj populației cu privire la pericolul reprezentat de norul de fum care s-a ridicat deasupra orașului.