Strat nou de zăpadă de 30 de cm pe toate pârtiile din Poiana Braşov. Turiştii au dat năvală: "Aer curat, linişte"
Dacă poti să-ţi iei liber de la muncă în timpul săptămânii şi îţi plac sporturile de iarnă, acum e momentul să fugi la munte. Se schiază pe pârtiile din Poiana Braşov mai ceva ca astă-iarnă.
De Claudiu Loghin la 26.03.2024, 21:38Cu 9 grade în termometre la orele prânzului, sub un soare blând şi cu pârtiile pline de zăpadă, domeniul schiabil din Poiana Braşov şi-a aşteptat turiştii mai ceva ca iarna trecută.
Reporter: Cum e vestea asta pentru iubitorii de schi?
Turist: Îmbucurătoare că se prelungeşte sezonul!
30 cm de zăpadă, strat nou depus pe toate pârtiile din Poiana Braşov
- O mireasă atipică, surprinsă în Poiana Braşov. Ce idee le-a venit celor doi tineri, la o lună după nuntă
- Concurs inedit în Păltiniş. Zeci de bărbaţi curajoşi au încălţat clăparii şi au făcut pârtie spre...
- Staţiunea din România care i-a întâmpinat pe turişti cu un peisaj elveţian, în primul weekend de primăvară
Ninsorile abundente de la începutul acestei săptămâni au adus pe pârtiile de la munte exact zăpada care lipsea.
Claudiu Loghin, reporter Observator: 30 cm de zăpadă, strat nou depus pe toate pârtiile domeniului schiabil din Poiana Braşov. Suntem în Masivul Postăvarul şi asa arată visul oricărui iubitor de schi sau snowboarding.
Turist: Aerul curat, liniştea, peisajul foarte frumos.
Sezonul de schi va fi prelungit cel puţin pentru următoarele două weekenduri
Să fie siguri că sezonul de schi va fi prelungit cel puţin pentru următoarele două weekenduri, administratorii pârtiilor au bătătorit zăpada de pe pârtii astfel încât să reziste şi în eventualitatea unui val de căldură. Totuşi...
Administrator pârtii: Rămân deschise pârtiile din partea superioară a masivului. Din păcate partea de jos nu am putut să o deschidem, stratul fiind foarte moale, ascunzând multe pericole.
Turist: Atunci când vine târziu nu mai e zăpada aia pufoasă rece de iarnă. Zăpadă de primăvară grea. E apoasă, trebuie atenţie, viraje largi.
Cei ce vor să profite de zăpada de pe pârtii trebuie să se grăbească. Meteorologii avertizează că în următoarele zile vreme va deveni din ce în ce mai caldă. În weekend sunt aşteptate peste 15 grade Celsius în partea superioară a pârtiilor şi în jur de 20 de grade în staţiuni.