Antena LIVE

Curs valutar

Video

Cine este bărbatul ucis la mitingul lui Donald Trump. Fost pompier, a murit protejându-şi soţia şi fiicele de gloanţe: "Îşi iubea familia"

A trecut mai bine de o zi de la tentativa de asasinare care a şocat o lume întreagă. Donald Trump se simte mai bine şi a ajuns în Milwaukee pentru convenţia partidului republican. Aici, el urmează să fie desemnat oficial candidat la Casa Albă. Joe Biden s-a adresat naţiunii din Biroul Oval şi a spus că, indiferent de preferinţele politice, nu trebuie să se recurgă la violenţă. Atacatorul, în vârstă de numai 20 de ani, a luat viaţa unui bărbat de 50 de ani care şi-a apărat familia până în ultimul moment. 

De la 15.07.2024, 10:58
WhatsApp
Vezi și:

Tentativa de asasinare a creat un val de indignare la nivel internaţional. Inclusiv adversarul său din cursa pentru Casa Albă a condamnat cu fermitate ce s-a întâmplat. Democratul s-a adresat americanilor din Biroul Oval, fiind al treilea astfel de discurs de când se află în funcţie.

Joe Biden, preşedintele SUA: Vreau să vă vorbesc despre necesitatea de a mai scade din temperatura regăsită în politicile noastre. Să vă reamintiţi că, deşi nu suntem de acord, nu suntem duşmani. Suntem vecini. Suntem prieteni, colegi, cetăţeni şi, cel mai important, suntem americani. 

Preşedintele american a cerut şi o revizuire independentă a regulilor de siguranţă de la mitingul lui Trump alături de principalii responsabili în domeniul securităţii. Actualul lider de la Casa Albă a anunţat că va împărtăşi concluziile şi cu publicul. 

Joe Biden, preşedintele SUA: Cu toţii ne aflăm acum în faţa unei perioade care ne testează, având în vedere că algerile se apropie. Cu cât miza este mai mare, cu atât mai puternice devin pasiunile. Asta oferă o nouă povară asupra fiecăruia dintre noi pentru a ne asigura că, indiferent de cât de puternice sunt convingerile noastre, nu ar trebui niciodată să ajungem la violenţă. 

Pe acelaşi subiect

Azi, Trump va fi desemnat oficial candidat la Casa Albă

Momentul ce se putea transforma într-o tragedie vine în contextul în care astăzi are loc convenţia Partidului Republican, unde Donald Trump va fi desemnat oficial candidat la Casa Albă. Fostul preşedinte american nu s-a lăsat descurajat şi a ajuns în Milwaukee, locul unde va avea loc evenimentul, iar Serviciile Secrete sunt pregătite. 

Audrey Gibson-Cicchino, coordonator pentru Serviciile Secrete: Suntem încrezători în planurile de securitate care există pentru acest eveniment. Am lucrat împreună pentru mai bine de 18 luni pentru a dezvolta planuri de securitate operaţională pentru orice şi toate aspectele de securitate legate de acest eveniment. 

Mihaela Brooks, un profiler FBI, spune că reacţia lui Donald Trump în timp ce a fost împuşcat a arătat un control de sine extraordinar: "Într-o reacţie de şoc, tu te gândeşti să-şi iei nişte lucruri sau să faci niste lucruri care nu au nicio importanţă sau să te aperi. Dar, aici vorbim de Trump. Este total diferit. La calmul pe care l-a avut şi pe timpul împuşcăturii şi imediat după aceea, el a vrut totuşi să arate că are control". 

Planul malefic a fost pus la cale de Thomas Matthew Crooks în vârstă de numai 20 de ani. 

Atacatorul s-ar fi târât pe acoperiş 2-3 minute şi a fost văzut de oamenii din public

Locul în care a fost mitingul electoral este o zonă de câmp cu câteva clădiri de înălţimi mici. La trei metri de fostul preşedinte se afla un lunetist de la Secret Service. În toată zona au fost mii de americani care au venit să îl vadă pe Trump. La 137 de metri de scenă este clădirea pe care a urcat atacatorul, după ce Trump şi-a început discursul. S-ar fi târât pe acoperiş 2-3 minute, susţin anchetatorii, până s-a aşezat în poziţia de tragere. Culmea, a fost observat de oamenii din public, nu de poliţişti sau de servicii, de oamenii care au început să ţipe, să ceară ajutorul poliţiei. Iar la 134 de metri de atacator, aproape de scenă, se afla un lunetist al Secret Service. Lui i s-a comunicat în cască poziţia suspectului şi tot el l-a lichidat.

Agenţii FBI nu ştiu momentan ce l-a determinat pe tănăr să recurgă la gestul extrem, însă spun că au descoperit dispozitive suspecte în casa şi în maşina sa. Wall Street Journal scrie că ar fi vorba de dispozitive explozive. Thomas nu ar fi avut probleme psihice, dar colegii îl caracterizează ca fiind un lup singuratic: "Stătea singur când mânca prânzul şi era lăsat pe dinafară. Se făceau glume pe seama lui pentru felul în care se îmbrăca, cred. Se minunau că purta o ţinută de vânătoare câteodată. Purta mereu o mască, chiar şi după Covid purta o mască". 

Tânărul s-a folosit de arma tatălui său pentru a instala haosul în Pennsylvania. 

Donald Trump, împuşcat cu "Arma Americii"

Atacatorul de la mitingul lui Donald Trump a tras cu o pușcă semi-automată de tip AR-15. Este poreclită "Arma Americii" pentru că este cea mai folosită armă în atacurile în masă care au avut loc în Statele Unite, în ultimii 14 ani. Costă între 400 şi 2000 de dolari şi  a fost inițial proiectată pentru a înlocui pușca M14 în războiul din Vietnam. În majoritatea statelor americane o astfel de armă poate fi cumpărată de orcine care demonstrează că nu are cazier.  

Cel care şi-a pierdut viaţa la miting este Corey Comperatore, un fost șef al pompierilor în vârstă de 50 de ani. "În ultimele lui momente, s-a năpustit asupra familiei lui pentru a o proteja de împuşcături. Chiar dacă ar fi fost un om la întâmplare lângă el, ar fi făcut acelaşi lucru. A fost un om care voia să protejeze şi să servească şi să iubească", spune un martor al atacului. Celelalte victime atinse de gloanţe, dar care au supravieţuit, sunt doi bărbaţi de 57, respectiv 74 de ani. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

donald trump impuscat ureche tentativa asasinat impuscaturi tentativa asasinat donald trump
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024