Antena LIVE

Curs valutar

Incendiile de vegetaţie au distrus un oraş istoric din statul California

Incendiile de vegetaţie nu fac prăpăd, în această perioadă, doar în Grecia sau în Turcia ci şi în Statele Unite ale Americii şi în special în California.

De la 06.08.2021, 11:22
WhatsApp
Incendiile de vegetaţie au distrus un oraş istoric din statul California Profimedia

Incendiile de vegetaţie au distrus, în ultimele zile, un oraş istoric din statul american California, respectiv Greenville, oraş care a prins contur la mijlocul secolului 19, pe timpul perioadei identificate drept "Goana după aur".

Conform NPR, în jur de 800 de persoane mai trăiau în Greenville, însă aceste persoane au fost avertizate în legătură cu pericolul care îi paşte astfel că au primit ordin de evacuare.

Incendiile de vegetaţie, "încurajate" de vântul uscat care a ajuns să bată la rafală şi cu peste 60 de kilometri pe oră, au mistuit cel puţin trei sferturi din oraş, inclusiv un hotel şi o benzinărie.

Oraşul Greenville, din California, a mai fost distrus de un incendiu în 1881

Pe acelaşi subiect

Mitch Matlow, purtător de cuvânt al pompierilor care au intervenit la faţa locului, a precizat că salvatorii au făcut tot ce au putut, însă nu au putut evita dezastrul. Iar specialiştii se tem că incendiile de vegetaţie din Statele Unite ale Americii ar urma să provoace pagube şi mai mari în zonă, misiunea de urgenţă fiind salvarea vieţilor omeneşti.

De remarcat că oraşul Greenville a mai fost distrus de un incendiu în 1881, însă a fost refăcut după numai un an. Rămâne de văzut dacă şi de această dată autorităţile locale reuşesc o refacere a oraşului care conţinea o mulţime de clădiri vechi de peste 100 de ani.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

california incendiu oras pompieri
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024