Antena Meniu Search
x

Reguli noi pentru plajele din Grecia. Ce trebuie să ştie românii care şi-au planificat vacanţa la malul Mediteranei

Noi reguli pentru turiştii care vor să meargă în vacanţă în Grecia. Premierul statului elen anunță schimbarea Legii Plajelor, începând cu noul sezon turistic. Astfel, pe toate plajele din Grecia va fi redus drastic numărul de șezlonguri, iar distanța dintre acestea va fi una considerabilă. 

Alin Stan
de Alin Stan

la 03.05.2024 , 14:10

Turiştii care vor merge în vacanţă în Grecia trebuie să ştie că pe plajă au fost introduse noi reguli. Aşadar, statul elen a impus ca distanţa între şezlonguri să fie una considerabilă, iar distanţa faţă de apă să fie de patru metri. 

Turiştii trebuie să instaleze şi o aplicaţie, începând cu noul sezon estival, unde vor fi monitorizate toate plajele. Vizitatorii pot consulta şi o hartă, care arată cât de aglomerate sau nu sunt zonele respective. 

Grecia a luat această decizie, după ce, în ultimii ani, plajele au fost supraaglomerate. Totodată, începând cu luna mai, 70% din totalul plajelor trebuie să fie eliberat de şezlonguri pentru a preveni aglomeraţia. În zonele protejate, această proporţie trebuie să fie de 85%, iar zonele sensibile din puct de vedere ecologic trebuie să fie marcate cu menţiunea "plaje de neatins". 

Vezi și

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 2 voturi
Întrebarea zilei
Aţi stat peste program la muncă, doar pentru a scăpa de îndatoriri personale?
Observator » Evenimente » Reguli noi pentru plajele din Grecia. Ce trebuie să ştie românii care şi-au planificat vacanţa la malul Mediteranei