Desert de Crăciun. Cele mai căutate prăjituri pentru masa de sărbători
Masa de Crăciun nu e completă fără desert. Unora le place să prepare cozonacul sau prăjiturile acasă, dar cei care nu se pricep sau nu au timp nu îşi fac griji. Pot cumpăra tot ce poftesc. De altfel, cofetăriile abia mai fac faţă comenzilor în perioada aceasta.
De Iulia Pop la 24.12.2021, 08:47Într-o cofetărie din Timişoara este agitaţie mare. Prăjiturile de pe tăvile uriaşe aşteaptă să fie porționate, ca să fie numai bune de luat acasă şi de pus pe masa de Crăciun. Iar numărul comenzilor creşte cu cât ne apropiem mai mult de Ajun. "Avem aici o parte din comenzile pentru desertul de pe masa de sărbătoare. Sunt cu 30 – 40% mai multe, iar ciftrele se vor dubla în zilele următoare. E clar, gospodinele s-au emancipat şi nu mai au de gând să stea ore întregi în bucătarie. Acum, pofta dictează, iar cofetarul onorează", arată Iulia Pop, reporter Observator.
Desert de Crăciun. Cele mai căutate dulciuri şi prăjituri
Anul acesta cele mai căutate dulciuri sunt cele clasice. "Merg pe tradiţional cel mai mult: cozonacul, fursecurile, care fac parte din amintirile lor şi din ceea ce bunicii lor le preparau. Şi prăjituri de casă, bineînţeles", spune Oana Moldovan, reprezentant cofetărie .
"Clasic, păi e generaţia mea. Poate voi, tineretul, mergeţi pe altceva, dar eu merg pe clasic. Îmi plac alea făcute de mine, dar nu mai am răbdarea pe care am avut-o în tinereţe. Cumpăr de la cofetărie", mărturiseşte o femeie. "Comandăm prăjituri. Cozonacul şi doboşul, cam atâta, preferatele familiei", spune o alta. "N-am timp. E mult mai uşor şi mai practic", explică altcineva.
Cât costă prăjiturile pentru sărbători
Comoditatea are însă un preț. Unul care pornește de la 70 de lei pentru un kilogram de prăjituri cu gust de copilărie. Un pachet cu mai multe produse, şi dulci şi sărate, costă 250 de lei. "Sincer, vă spun, eram adepta prăjiturilor de la cofetărie, că-s bune, dar au sărit preţurile atât de mult în ultima perioadă că m-am decis să le fac eu acasă", povesteşte o femeie.
Dacă totuși nu aveți timp şi nici abilitățile necesare, atunci ar trebui să vă grăbiți. În curând cofetăriile vor deveni supraaglomerate şi nu vor mai putea prelua comenzi.