Antena LIVE

Prima universitate din România unde se predau cursuri de teqball. Studenții învață tainele sportului inedit de la o campioană mondială și un vicecampion național

Teqball - un sport inedit şi prea puţin practicat la noi - va fi predat la facultate. Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş este prima din ţară în care studenții vor învăța să joace teqball, iar antrenori le vor fi unii dintre cei mai buni jucători din ţară. Târgu Mureș a fost şi gazda primei etape a turneului de calificare pentru Campionatul Mondial de Teqball care va avea loc în Thailanda. 

 

De la 16.10.2023, 09:00

23 de universităţi care au facultăţi de sport vor avea cursuri de teqball. Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş a dat startul. Studenţii de la Facultatea de Sport au început deja cursurile cu specialitatea teqball.

Ţurcanu Florin, Coordonator al programului de master educație fizică și consiliere: Avem masteranzi care sunt dornici de a învăţa tainele teqball-ului. Să vedem pe viitor ce impact va avea şi asupra studenţilor de la licenţă. Probabil că vom face pasul următor, respectiv vom introduce in planul de invăţământ şi la programul de licenţă.

Septimiu Ormenișan, conferențiar universitar: Am considerat că este un proiect important, un sport nou şi cu siguranţă va avea priză la studenţi.

Antrenorii studenţilor sunt Kinga Barabási, cea mai bună jucătoare de teqball din România, dublu-medaliată la Jocurile Olimpice Europene de la Cracovia şi Hunor Kristaly, vicecampion naţional. Cei doi recunosc faptul că la început lucrurile pot fi dificile, însă beneficiile acestui sport sunt nenumărate.

Kinga Barabási, antrenor: E puţin ciudat la început, dar cu mult antrenament poţi învăţa orice.

Hunor Kristaly, profesor de sport la UMFST Târgu Mureș: Trebuie să ai o tehnică remarcabilă, pentru că necesită foarte multă tehnică individuală şi ai nevoie de foarte, foarte mult antrenament. Ca şi fizic îţi dezvoltă foarte mult mobilitatea, tehnica execuţiilor şi este foarte angrenat şi psihicul, deoarece trebuie să fii tot timpul concentrat.

Ce este Teqball 

Alexandru este elev în clasa a XII-a şi ştie deja ce va face după ce va termina liceul. Îşi doreşte să devină student la Universitatea din Târgu Mureş, unde să poată evolua şi mai mult în cariera de jucător de teqball.

Alexandru Costea, elev: Vreau să vin aici la facultate, la UMFST, la sport. Voi putea continua cu teqball-ul cu ocazia asta. Asta e pasiunea mea şi asta o să vreau să fac în viaţă şi vreau să fac o carieră din asta.

Teqball este un sport cu mingea care se joacă pe o masă curbă, combinând elemente de sepak takraw și tenis de masă. Regulile jocului nu sunt deloc complicate - Jucătorii lovesc o minge ca cea de fotbal cu orice parte a corpului, înafară de brațe și mâini.

Ți-a plăcut acest articol?

teqball facultate campionat
Întrebarea zilei
Burgeri din carne de crocodil la un festival din România. Aţi încerca preparatul?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Fabrica din România unde se construiesc tunuri pentru armatele lumii. Producția...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Castelul spectaculos din România de care s-a ales praful. Era o bijuterie...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Unul din 24 de locuitori din New York este acum milionar
spotmedia.ro
Publicat 10.05.2024
PRIMELE IMAGINI | Florin Piersic a ajuns cu ambulanța la Spitalul „Foișor” /...
Gandul
Publicat 09.05.2024
Mitul locuințelor accesibile din România, spulberat. Economist: „Avem dobânda...
Adevărul
Publicat 10.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 11 mai 2024. Berbecii încep un proiect nou. Află ce se...
CaTine
Publicat 10.05.2024
Carmen Harra, mesaj după ce starea lui Florin Piersic s-a înrăutățit! Ce a...
spynews.ro
Publicat 10.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Aeroportul din România de unde avioanele zboară aproape goale. Deși s-a...
Click.ro
Publicat 09.05.2024
O „furtună geomagnetică severă” ar putea afecta rețelele de telefonie...
Useit
Publicat 10.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Ce a scris Florin Piersic junior în timp ce tatăl său este în spital. Mesajul...
Redacţia.ro
Publicat 09.05.2024
VIDEO. „Am și eu interlopii mei aici!” Cum i s-a dus vestea olteanului...
libertatea.ro
Publicat 10.05.2024
Mama lui Justin Bieber sărbătorește vestea că o să fie bunică. Ce a spus...
ZU
Publicat 10.05.2024
Churros cu sos de ciocolată. Rețetă de gogoși spaniole
Hello taste
Publicat 10.05.2024
Bagajul copilului: ce să pui în el când călătorești alături de cel mic
Deparinti
Publicat 10.05.2024
Parlamentul vrea să schimbe legea RCA. Cum ar putea afecta despăgubirile...
ziare.com
Publicat 09.05.2024
Mahassine Merabet a câștigat un premiu important petnru rolul său în serialul...
Happy
Publicat 10.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de rodie. De ce îți poate îmbunătăți...
Medicool
Publicat 10.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024