Observator » Sport » Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice introduse pe stadioane

Video Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice introduse pe stadioane

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 27.04.2024, 08:53 | Modificat la 27.04.2024, 09:18

Cutremur la Rapid! Daniel Niculae este oficial urmărit penal în dosarul introducerii materialelor pirotehnice pe stadioane. Procurorii au strâns probe care arată că preşedintele clubului i-ar fi sprijinit pe liderii galeriei să ascundă şi să folosească petarde la meciuri. 

Daniel Niculae este cercetat de complicitate, la operaţiuni ilegale cu materiale pirotehnice. Concret, spun procurorii, acesta i-ar fi sprijinit, în repetate rânduri, inclusiv cu bani, pe membrii galeriei ca să introducă, pe stadion, materiale pirotehnice, care au fost folosite, de altfel, la meciurile din 27 ianuarie și 9 martie.

De altfel, chiar în ziua percheziţiilor, pe 14 martie, o nouă tranșă de materiale pirotehnice au intrat pe stadionul Rapid, tot cu complicitatea lui Daniel Niculae, spun aceeaşi procurori. 317 torțe şi fumigene au fost găsite ascunse într-un perete al vestiarului. La vremea respectivă, 17 persoane au fost arestate preventiv, printre ele și capul acestei reţele...şeful galeriei Rapidului, Liviu Ungurean, zis Bocciu.