Cătălin Chirilă, printre vedetele Campionatelor Mondiale de kaiac-canoe. Competiţia e exclusiv în AntenaPLAY
Cătălin Chirilă va fi printre vedetele Campionatelor Mondiale de kaiac-canoe, ce vor avea loc la Duisburg, în perioada 25-27 august. Competiţia va fi transmisă exclusiv în AntenaPLAY.
Chirilă este favoritul probei de 1000 de metri, unde ajunge în postura de campion european. El a câştigat aurul la întrecerea din 2022 de la Munchen, unde a înregistrat timpul de 3 minute 49 de secunde şi 681/1000.
Cătălin Chirilă, printre vedetele Campionatelor Mondiale de kaiac-canoe
Chirilă ajunge la Duisburg după Jocurile Europene de la Cracovia. Acolo, a obţinut un argint la proba de 500 metri, care nu este însă proba lui forte. El promite că îşi va lua revanşa în Germania, la 1000 de metri, unde se simte în largul său. „Acolo va fi altceva, ne vom juca pe o mie de metri. Îi aştept pe toţi concurenţii să ne jucăm în curtea mea, cu jucăriile mele”, a spus Cătălin Chirilă, la Cracovia, după cursa de 500 de metri pierdută în faţa lui Martin Fuksa.
Anul trecut, în luna septembrie, după ce a devenit campion european, Cătălin Chirilă oferea o lecţie de modestie. Asta după ce a condus de la un capăt la altul cursa de 1000 de metri de la Munchen, care i-a adus titlul european.
”Nu mă consider un tip talentat deloc. Mă bazez pe multă muncă. Liberele sunt foarte puține în acest sport. Eu îmi studiez foarte mult adversarii. Noi avem ochiul format și vedem sportivul care trage tare. România m-a ajutat într-o oarecare măsură. Am trecut prin perioade destul de grele. Mă dăruiesc mult prea mult!”, a declarat Cătălin Chirilă, în exclusivitate, la AS.ro LIVE.
Ultima medalie europeană la canoe simplu 1.000 m fusese cucerită în 2011 la Belgrad de Iosif Chirilă (argint), iar ultimul titlu european a fost obţinut de Florin Mironcic (2006) la Racice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰