Gigantul auto care va fabrica în Europa un model de maşină electrică low-cost. Vehiculul ar intra pe piaţă în 2027
Volkswagen AG va dezvolta un vehicul electric low-cost, pentru a concura cu rivalii din China, a anunţat marţi cel mai mare producător auto european, după ce discuţiile cu Renault au eşuat, transmite Reuters.
Obiectivul grupului german este de a produce vehicule electrice (EV) în valoare de aproximativ 20.000 euro (21.746 dolari), premiera mondială fiind planificată în 2027, a informat VW. "Este vorba de mobilitatea electrică entry-level din Europa pentru Europa. În acest scop, combinăm un angajament clar faţă de Europa ca locaţie industrială, o politică industrială europeană şi, în cele din urmă, acţionăm în interesul clienţilor europeni", a afirmat directorul general al Volkswagen, Oliver Blume.
Modelul va fi construit la comun
În pofida preţului scăzut, modelul planificat va stabili standarde în ceea ce priveşte tehnologia, designul şi calitatea, a declarat şeful mărcii Volkswagen, Thomas Schaefer. Producătorul auto francez Renault şi rivalul german Volkswagen au pus capăt discuţiilor pentru a dezvolta în comun o versiune electrică accesibilă a modelului Twingo, a anunţat săptămâna trecută directorul general de la Renault, Luca de Meo.
"Am dorit, de asemenea, să arăt că industria europeană poate lucra împreună ca o echipă şi cred că asta este o oportunitate ratată, dar ar putea să apară altele", a spus Luca de Meo, confirmând informaţiile apărute anterior pe surse.
Ambii producători auto sperau că, prin împărţirea muncii, vor fi reduse costurile, care reprezintă un obstacol cheie pentru companiile auto europene, afectate de importurile de maşini mai ieftine din China.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰