Observator » Ştiri Auto » "Renault ar putea dispărea", avertizează Le Maire, ministrul francez al Finanțelor

"Renault ar putea dispărea", avertizează Le Maire, ministrul francez al Finanțelor

Acțiunile Renault au scăzut cu 2,9% în primele tranzacții bursiere Renault ar putea dispărea, avertizează Le Maire, ministrul francez al Finanțelor - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 22.05.2020, 14:50 | Modificat la 22.05.2020, 15:05

Ministrul francez al Finanțelor, Bruno Le Maire, a avertizat că producătorul auto Renault ar putea dispărea dacă nu va primi curând ajutor pentru a face față crizei coronavirusului.

  • Acțiunile Renault au scăzut cu 2,9% în primele tranzacții bursiere.
  • Alianța Renault-Nissan-Mitsubishi Motors urmează să anunțe o strategie reînnoită pe 27 mai.

Le Maire a declarat pentru postul de radio Europa 1 că uzina franceză Renault din Flins nu trebuie să se închidă și că firma ar trebui să păstreze cât mai multe locuri de muncă în Franța, dar ar trebui să rămână, de asemenea, competitivă.

„Da, Renault ar putea dispărea”, a spus Le Maire, potrivit Reuters.

Ministrul a precizat că președintele Renault, Jean-Dominique Senard, lucrează la o nouă strategie și are sprijinul guvernului francez.

Articolul continuă după reclamă

Le Maire a mai spus pentru ziarul Le Figaro că nu a semnat încă un credit de 5 miliarde de euro pentru Renault și că discuțiile continuă.

Acțiunile Renault au scăzut cu 2,9% în primele tranzacții bursiere, generând o scădere de 1,5% a indicelui de referință CAC-40.

Renault este partener într-o alianță cu producătorii japonezii Nissan și Mitsubishi Motors, iar alianța urmează să anunțe o strategie reînnoită pe 27 mai.

Pe acelaşi subiect
Citește și: