Video

De patru ani, într-o pădure din România stă ascunsă o bombă ecologică. A otrăvit totul în jur şi a ajuns la fântânile oamenilor

De Bianca Iacob.
Publicat: 14.10.2021, 20:01.
Actualizat: 14.10.2021, 21:09

România are un muzeu al poluării ascuns de patru ani într-o pădure din Vâlcea. O groapă de gunoi uitată de autorităţi, din care curge otravă în râuri. Dosarul de la Măldăreşti e blocat de aproape doi ani în instanţă, firma responsabilă e in procedură de faliment, iar Garda de Mediu pare legată la mâini. Nu doar că bomba ecologică de acolo ne pune sănătatea în pericol. Acum riscăm şi amenzi europene. La patru ani de la incendiile din Măldăreşti, o echipă Observator s-a întors ca să dezgroape problema.

Reclamă

Insistența. E ceva ce îi deranjează pe cei care speră că dezastrul din urma lor se uită. Că pot ascunde gunoiul sub preș până când nimeni nu-i mai întreabă de ce. Așa cum se întâmplă în Măldărești, Vâlcea.

Bianca Iacob, reporter Observator: De ce de acum patru ani şi până în 2021 nu s-a făcut nimic cu groapa de gunoi de la Măldărăşti, de ce locul nu a fost ecologizat şi de ce zeama curge în continuare prin pădure, pentru că locul acesta este în pădure.

În 2017, un incendiu a izbucnit la depozitul de deșeuri din Măldărești. O groapă ilegală, întinsă pe trei hectare, sufocată de deșeuri aduse din mai multe județe și depozitate fără nicio noimă în pădure. Focul s-a aprins la mare adâncime și a trimis un nor de fum toxic spre opt localități din apropiere. Patru luni le-au luat pompierilor să stingă flăcările. O misiune pentru care Guvernul a plătit 1,2 milioane de lei. Când pompierii au plecat, în urma lor au rămas aproape 500 de mii de metri cubi de deșeuri.

Bianca Iacob, reporter Observator: Ce vedem aici este rezultatul autorităţilor, ce au putut să facă în atâţia ani.

Bombă ecologică într-una dintre pădurile ţării

Citește și:
Reclamă

Firma căreia îi aparține groapa trebuia să ecologizeze zona încă de atunci. A dat între timp faliment şi reprezentanţii ei n-au fost de găsit.
Și Primăria, și Garda de Mediu din Vâlcea se declară legate la mâini.

Reporter: De ce nu a ecologizat?
Ştefan Păun, reprezentant Garda de Mediu Vâlcea: Nu vrea să ecologizeze. Amenzi i-am dat în fiecare an. Le contestă. Instanţa a spus că nu este o urgenţă.
Reporter: Nu este urgenţă ce se întâmplă aici? Un dezastru ecologic nu este urgenţă?

Reporter: De ce ne ia atât de mult să ecologizăm o zonă?
Florin Guran, comisar Garda de Mediu: Acolo avem foarte multe sesizări. Nici nu mai ştiu câte sunt, dar, în continuare acolo este o societate, nu este statul.

Reporter: Este încă o dovadă că statul este legat la mâini atunci când vine vorba de a trage la răspundere pe cineva care provoacă un prejudiciu mediului.
Tanczos Barna, ministrul Mediului: Aş formula atlfel. aş spune că până acum nimeni nu a conştientizat la nivelu statului român şi la nivelul organelor de anchetş impactul şi importanţa, gravitatea unor asemenea evenimente şi şir de acţiuni.

Gravitatea o scriu negru pe alb procurorii - în dosarul care se află de doi ani pe masa judecătorilor. Gunoiul aruncat timp de şapte ani la Măldăreşti pune în pericol sănătatea şi chiar viaţa a mii de localnici. Levigatul s-a scurs direct în sol, în pârâul Goruneţ şi de acolo în aval, spre casele oamenilor. Inca din 2016, rapoartele anchetatorilor arătau o contaminare puternică a apelor din fântâni. Ce au arătat analizele se vede şi cu ochiul liber.

Bianca Iacob, reporter Observator: Şi ca să vedem mai bine culoarea, o să iau un pic de apă din asta de aici în pahar... Este zeamă care se scurge de la gunoaie. Culoarea este ruginie.

Nu doar că gunoiul ne otrăvește apa. E suficientă o scânteie pentru ca muntele toxic să se aprindă din nou. Incendiile izbucnite la gropile de gunoi ne pun pe toți în pericol, pentru că degajă substanțe puternic cancerigene. Doar vara trecută, flăcările au cuprins trei mari gropi de gunoi. A ars inclusiv depozitul de deşeuri periculoase din Brazi, Prahova.

Dezastre ecologice care rar se încheie cu condamnări. 99 din 100 de infracţiuni de mediu rămân nepedepsite. Garda de Mediu n-are puterea din alte state, nu poate face anchete penale şi nici măcar nu poate intra pe o proprietate fără poliţie sau jandarmerie. Observator cere schimbarea statului comisarilor, ca să poată aplica legea. Dintr-un motiv simplu: Pentru că este in joc viitorul nostru si al copiilor nostri", spune Tanczos Barna, ministrul Mediului.

Reclamă

SOLICITĂRILE OBSERVATOR, PENTRU O ŢARĂ MAI CURATĂ

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Reclamă
Citește și
"Cea mai “iubită” ţară": Industria videochat a transformat România în liderul mondial al emoţiilor
TV• pe 23.09.2021 la 18:08
Foto
"Cea mai “iubită” ţară": Industria videochat a transformat România în liderul mondial al emoţiilor
"Cea mai “iubită” ţară": Industria videochat a transformat România în liderul mondial al emoţiilor
recomandari pe a1.ro
Cum arată Claudia Radu de la Chefi la cuțite, după o perioadă de sport și dietă. Tânăra a trecut printr-o transformare fizică

Laptele românesc, pe cale de dispariţie. Preşedinte asociaţie de producători: "Dacă nu învăţăm să lucrăm împreună, peste 10 ani o să ne plângem vai ce săraci suntem"
Exclusiv Observator• pe 20.09.2021 la 20:27
Foto
Laptele românesc, pe cale de dispariţie. Preşedinte asociaţie de producători: "Dacă nu învăţăm să lucrăm împreună, peste 10 ani o să ne plângem vai ce săraci suntem"
Laptele românesc, pe cale de dispariţie. Preşedinte asociaţie de producători: "Dacă nu învăţăm să lucrăm împreună, peste 10 ani o să ne plângem vai ce săraci suntem"
Reclamă
Top știri
"Off, Doamne! Iubita mea, ce soartă ai avut". Lacrimi pentru Cristina, o tânără de 16 ani din Constanţa, ucisă pe trecerea de pietoni de un şofer băut
1
Eveniment • ieri la 17:39

Duhovnicul Mănăstirii Durău: "Te vaccinezi, ți-ai semnat condamnarea la moarte. Să nu vă otrăviți copiii!'' Reacţia BOR faţă de predicile conspiraționiste
2
Eveniment • pe 26.10 la 10:47

Certificatul verde la locul de muncă, respins în Senat: Nu a avut suficiente voturi. Legea merge în Camera Deputaților, for decizional
3
Politic • ieri la 12:17

Horoscop 28 octombrie 2021. Se infiripă o poveste de dragoste pentru nativii mai norocoși
4
Horoscop • ieri la 10:49

Horoscop 28 octombrie 2021. Se infiripă o poveste de dragoste pentru nativii mai norocoși

Horoscop 28 octombrie 2021. Se infiripă o poveste de dragoste pentru nativii mai norocoși
Un român a băut o ladă cu bere ca să "dea afară" vaccinul. Nu voia "să-i bage bețe în nas și să-i slăbească creierul"
5
Sanatate • ieri la 12:04

Un român a băut o ladă cu bere ca să "dea afară" vaccinul. Nu voia "să-i bage bețe în nas și să-i slăbească creierul"

Un român a băut o ladă cu bere ca să "dea afară" vaccinul. Nu voia "să-i bage bețe în nas și să-i slăbească creierul"
RECOMANDĂRI
Doctoriță trimisă în Ungaria să coordoneze transferul românilor cu Covid: ”M-au întrebat de ce nu s-au vaccinat, nu am ştiut ce să răspund”
Sanatate • la 09:23

Doctoriță trimisă în Ungaria cu pacienții Covid transferați din România: ”M-au întrebat de ce nu s-au vaccinat, nu am ştiut ce să răspund”

O doctoriță din Timișoara, trimisă la centrul universitar din Szeged să coordoneze transferul românilor cu Covid, a povestit...

Doctoriță trimisă în Ungaria cu pacienții Covid transferați din România: ”M-au întrebat de ce nu s-au vaccinat, nu am ştiut ce să răspund”
O echipă de medici din Danemarca a venit în ajutorul României. Vor îngriji primii pacienţi la spitalul Matei Balş din Capitală
Sanatate • la 07:45

Mesajul sfâșietor al unui medic ATI
Sanatate • la 07:28

Mesajul sfâșietor al unui medic ATI: ''În zilele acestea se stinge o întreagă generaţie de bunici. Singuri în pustiul reanimărilor COVID''

Primele victime ale frigului din apartamente, la Timișoara: bărbat găsit mort, iar fiica lui în stare de inconştienţă, intoxicați cu gaze. Se încălzeau la aragaz
Eveniment • la 06:40

PARTENERI
Liviu Vârciu a avut nevoie de intervenția medicilor! Ce a pățit prezentatorul TV / FOTO
spynews.ro
Liviu Vârciu a avut nevoie de intervenția medicilor! Ce a pățit prezentatorul TV / FOTO
Mugur Mihăescu, adevărul despre situația sa financiară. „Am pierdut aproape tot„, spune despre afaceri
libertatea.ro
Mugur Mihăescu, adevărul despre situația sa financiară. „Am pierdut aproape tot„, spune despre afaceri
Raed Arafat, despre accesul în magazinele alimentare cu certificat verde: „Nu ne referim la magazinele esenţiale”
bzi.ro

Vaccinarea împotriva COVID-19 va fi obligatorie în România. Ministrul demis al Sănătății, Cseke Attila a făcut anunţul

Horoscopul zilei de 29 octombrie 2021. Racii au nevoie de mai multă liniște. Află ce se întâmplă cu zodia ta
CaTine.ro

Cristi a murit la doar o zi după nuntă. Șoferul care a provocat accidentul era beat!
gandul.ro
Cristi a murit la doar o zi după nuntă. Șoferul care a provocat accidentul era beat!
FOTO. Antonia, apariție controversată, într-un costum de baie provocator! `Ești minunată!`
prosport.ro
FOTO. Antonia, apariție controversată, într-un costum de baie provocator! `Ești minunată!`
Epidemiolog francez, despre cum va evolua pandemia în România. Când începe să scadă valul 4 și când vor veni vremuri mai bune
Ziare.com

Reacția lui Gigi Becali după ce a aflat că Bănel Nicoliță a fugit din România de frică! Puțini s-ar fi așteptat la asta
redactia.ro

Ce produse de make-up folosește zilnic Jennifer Lopez. Se zvonește că artista nu iese din casă fără ele
tvhappy.ro

Fratele lui Bănel Nicoliță rupe tăcerea și spune totul despre problemele fostului mijlocaș de la FCSB
GSP

Ce face Bănel Nicoliță în SUA pentru a-și plăti datoria la cămătari și cât câștigă lunar
money.ro

Dezvăluire incredibilă despre Anamaria Prodan. Ce avere avea, de fapt, când l-a cunoscut pe Laurențiu Reghecampf. Acuzată că minte chiar de fina ei
as.ro

„Nu mai e loc de împăcare”. Anamaria Prodan îl face praf pe Laurenţiu Reghecampf. Cum a umilit-o antrenorul

Android 12 introduce noi opțiuni. Ce funcții inedite are sistemul de operare Google
UseIT

Observator de bine
Greta Gavrilă
Observator de bine • ieri la 20:48
Video

Observator de bine, 27 octombrie 2021. Emma Răducanu a câştigat primul meci după US Open, la Cluj

Observator de bine, 27 octombrie 2021, prezentat de Greta Gavrilă.

Observator de bine, 27 octombrie 2021. Emma Răducanu a câştigat primul meci după US Open, la Cluj
Greta Gavrilă
Observator de bine • pe 26.10 la 20:44
Video

Observator de bine, 26 octombrie 2021. Prinţesa Mako a Japoniei a ales dragostea în schimbul vieţii regale

Observator de bine, 26 octombrie 2021. Prinţesa Mako a Japoniei a ales dragostea în schimbul vieţii regale
Greta Gavrilă
Observator de bine • pe 25.10 la 22:04
Video

Observator de bine, 25 octombrie 2021. Fiica lui Paul Walker, condusă la altar de Vin Diesel