Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ciolacu: Fără industria auto, economia României se prăbușește. CE trebuie să vină cu susținere masivă altfel vor fi disponibilizări masive

Dacă industria auto nu va fi susținută, peste doi ani vor fi disponibilizări masive în acest domeniu, spune premierul Marcel Ciolacu. "E un moment când toate forțele politice trebuie să înțeleagă că fără industria auto în România, economia României se prăbușește", spune el.

de Redactia Observator

la 17.10.2024 , 11:15

Ciolacu Ciolacu: Fără industria auto, economia României se prăbușește - Facebook

„Este evident că următorii doi ani vor fi o mare provocare pentru industria pe care o reprezentați. Eu cred că este momentul, fiindcă toți suntem la un început de drum, atât al Comisiei, cât și al Parlamentului European actual, să avem o abordare mult mai sustenabilă în ceea ce privește industria auto. Dacă nu vom lua măsuri și nu vom trage semnalul de alarmă, încă de la începutul acestui ciclu europarlamentar, anul viitor și mai mult, peste doi ani de zile, vor fi mari probleme în industria auto. Este evident că trebuie să venim cu niște programe de sustinere a industriei auto, industria auto care de fapt a dat toată sustenabilitatea Europei. Suntem într-un moment de descreștere care, dacă nu vom interveni și în România, dar și în toată Europa, va duce anul viitor și peste doi ani, cum am spus, la disponibilizări masive în acest domeniu”, afirmă Marcel Ciolacu, potrivit Mediafax.

El spune că este momentul în care Comisia Europeană „trebuie să vină curajos în susținerea acestei industriei”.

„Am citit și eu programul Draghi, unde este trecut acest lucru, poate nu evidențiat, dar uităm și când vorbim de reindustrializări și de alte lucruri, uităm că de fapt motorul economiilor este industria auto, fiindcă are o dezvoltare pe orizontală fabuloasă. Acest lucru se întâmplă și în România și în toate țările europene. E un moment când toate forțele politice trebuie să înțeleagă că fără industria auto în România, economia României se prăbușește”, încheie Ciolacu.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Ciolacu: Fără industria auto, economia României se prăbușește. CE trebuie să vină cu susținere masivă altfel vor fi disponibilizări masive