Video Diana refuză să-și schimbe canapeaua după 11 ani. Cât o costă să o păstreze ca nouă
Românii caută soluţii să economisească. În loc să cumpere mobilier nou, tot mai mulţi aleg să-l recondiţioneze. Canapelele şi fotoliile sunt retapiţate, buretele uzat este înlocuit, iar uneori chiar şi structura este reparată, astfel încât piesele vechi să poată fi folosite ani buni. Costurile sunt, de multe ori, mai mici decât cele pentru achiziţia unui mobilier nou. Iar interesul pentru astfel de servicii este în creştere: cererea a crescut cu peste 20% în ultimul an.
Diana are o canapea în living de 11 ani. O curăţă periodic să-i prelungească durata de viaţă.
”Nu vreau să o schimb şi vreau să o curăţ mai des mai ales că am văzut rezultatul”, spune Diana, clientă.
”Sunt textile, deci se spală. Mulţi recomandă o dată la 6 luni, eu recomand când este nevoie. Dacă constatăm că nu ne mai simţim confortabil, că avem anumite alergii, că au început să apară nişte pete”, spune Vlad, proprietarul unei firme de curăţare de canapele.
Pentru igenizarea profesională a unei canapele cu trei locuri plătim aproximativ 200 de lei, iar dacă vrem să recondiţionăm o comodă şi un dulap mai scoatem din buzunar aproximativ 1500 de lei. Practic, 1700 de lei ca să reîmprospătăm tot livingul. Cu aceşti bani, am putea cumpăra cel mult o canapea nouă.
Iar dacă vrem să retapiţăm canapeaua trebuie să ne gândim de două ori pentru că plătim între 1500 şi 3000 de lei. Familiile cu copii sau românii cu animale de companie apelează mai des la servicii de igienizare sau recondiţionare în casă.
”Depinde foarte mult de gradul de murdărie. De exemplu, o canapea igienizată anual se va usca în câteva ore; soluţia oferă protecţie ţesăturii şi curăţarea ulterioară este mult mai uşoară. Aşa cum ştergeţi praful de pe mobilă, aceeaşi cantitate de praf se pune şi pe canapea”, spune Mihai Pârvan, proprietarul unei firme de curăţare de canapele.
Şi economiştii au sesizat fenomenul - ţinem mai mult de lucrurile pe care le avem.
”Recondiţionarea e un lucru sănătos într-o economie în care am aruncat prea multe lucruri pe fereastră, am cheltuit prea mulţi bani pe lucruri de care de multe ori nu am avut nevoie. Suntem într-o zonă de cumpătare în care majoritatea populaţiei caută soluţii inovative”, spune Adrian Negrescu, economist.
Atelierele au raportat mai mulţi clienţi şi la reparaţia electronicelor sau a pieselor de îmbrăcăminte şi încălţăminte.
